Emily Burghelea pare să-și fi compromis imaginea publică după ce s-a afișat cu Dani Mocanu, recunoscut pentru misoginismul notoriu, ba chiar cu dosar penal pentru că a instigat la violența asupra femeilor.
Fosta asistentă a Mirelei Vaida de la Acces direct, al cărei discurs despre feminitate a convins pe toată lumea, a dat cu bâta-n gard după ce s-a afișat cu unul din cei mai contestați maneliști din România din cauza mesajelor denigratoare la adresa femeilor.
Nu este clar ce a determinat-o pe Emily să treacă de la discursul pacifisto-feminist la alăturarea cu bărbatul care a intrat în gura feministelor, alegându-se cu tot felul de plângeri din partea organizațiilor nonguvernamentale, dar cert este că și-a făcut rău singură, gratuit.
De altfel, finalista sezonului 3 de la Bravo, ai stil a devenit ținta celor mai umilitoare comentarii pentru o femeie la o postare de-ale lui Dani Mocanu în care apare și ea.
Mulți au scris pe Instagram că imaginea cu cei doi arată de parcă ar fi întreținut raporturi intime, iar cele mai multe comentarii nu pot fi reproduse, așa că vom alege câteva pe care încercăm să le cenzurăm cât putem.
Iată ce fel de comentarii au lăsat oamenii la poza lui Mocanu cu Emily: „Și pe asta ai lovit-o (n.r.: în sensul care nu poate fi reprodus); Aș detona în tine ca în poligon; Ai bubuit-o; Boli venerice; O găsim în Anglia; Cățea mare; Prostituția 100/100”.
Comentariile fanilor lui Mocanu au fost răspunsuri la întrebarea manelistului: „Ce vă inspiră blonda?”.
Unele dintre critici au continuat și pe pagina fashionistei, a cărei credibilitate când vine vorba despre politici feministe a devenit zero: „Pentru bani unii își vând și sufletul. Păcat”.
Emily a devenit populară în urma demisiei de la Acces direct, acuzând producția de la Antena 1 că ascunde faptul că Veronica Stegaru (Vulpița) ar fi bătută de soțul ei, Viorel, ea nemaiputând tolera așa ceva.