Fanii prezentatoarei Andreea Mantea se întreabă ce se întâmplă cu emisiunea „O nouă șansă”, cea pe care vedeta o prezintă de ceva vreme la Kanal D.
Asta după ce în locul show-ului ei, difuzat sâmbăta de la ora 20:00, postul de televiziune a decis să pună gala Bravo, ai stil. Emisiunea Ilincăi Vandici începea înainte de la ora 22:00.
Misterul a fost lămurit în cele din urmă de carismatica prezentatoare de televiziune. Telespectatorii pot sta liniștiți.
Kanal D nu are de gând să renunțe la formatul asemănător cu cel prezentat de Ernest la prânz, de luni până vineri.
Postul de televiziune a făcut doar o pauză din difuzarea edițiilor. Un nou sezon „O nouă șansă” va începe în curând la Kanal D.
De altfel, turcii mizează acum pe vedetele din prima linie cu tot felul de încercări pentru a face față concurenței, mai ales după ce Survivor România a trecut la PRO TV.
Pe lângă serialele turcești de mare succes și concursul de modă Bravo, ai stil, Kanal D se pare că vrea să parieze în continuare pe una din cele mai mari vedete ale postului. Andreea Mantea va fi gazda emisiunii „O nouă șansă” și în anul 2022.
„Iartă-i pe cei care ți-au greșit. Nu pentru că merită iertare. Pentru tine. Pentru ca tu să ai pace și liniște în suflet. O nouă șansă, în curând, la Kanal D”, este mesajul pe care Andreea Mantea l-a postat pe Instagram.
Înainte de emisiunea care aduce povești emoționante de viață, în care Mantea încearcă să aducă la pace oameni simpli care și-au făcut rău, vedeta a prezentat un alt show, în care a apărut foarte des fiul ei, David.
„Trăiri alături de Andreea Mantea” nu a durat foarte mult. Vedeta a primit apoi un alt format pe mâini. Mantea este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune de la Kanal D.
Vedeta s-a făcut remarcată în urmă cu mai mulți ani, odată cu emisiunea Wowbiz, care a fost scoasă definitiv din grilă. Apoi, a fost gazda reality-show-ului Puterea dragostei, filmat în Istanbul.
Bruneta nu a mai dorit să stea departe de casă. A renunțat la acest show matrimonial, fiind înlocuită de Cristina Mihaela Dorobanțu.