În luna decembrie, Discovery lansează în România o emisiune foarte cunoscută. Fiecare episod va fi narat de Șerban Pavlu, cunoscutul și îndrăgit actor din serialul Clanul. Despre ce este vorba.
În luna decembrie, Discovery aduce pe micile ecrane „Produs în România”, o premieră locală după o perioadă lungă. Fiecare episod va oferi telespectatorilor ocazia de a înțelege procesul de fabricație al diferitelor produse, atât pe plan intern, cât și internațional.
De asemenea, postul de televiziune anunță că noul proiect va fi împărțit în patru episoade, ce vor fi difuzate lunar. Fiecare dintre acestea va fi narat de actorul Șerban Pavlu, actorul din serialul Clanul.
Show-ul va avea premiera pe Discovery pe 29 decembrie, de la ora 19:00. Românii vor putea analiza cum sunt fabricate diverse produse din țara noastră, comparându-le cu procesele de producție similare din alte colțuri ale lumii.
Andrei Grigorescu, Group Vice President Commercial CEE & AdSales MENAT la Warner Bros. Discovery, a declarat că 2024 a adus mai multe noutăți la televiziunile din portofoliul lor. El a menționat că, în premieră în România, TLC a adus producții și seriale de ficțiune.
Iar programul Warner TV sărbătorește evenimente internaționale și actori celebri prin filme dedicate. De asemenea, a subliniat că la Eurosport a fost lansată prima emisiune regională pentru Jocurile Olimpice, produsă în România și transmisă live în cinci țări.
„La Discovery am trecut de la un feed regional la unul exclusiv pentru România, care ne-a permis să introducem în program emisiuni şi documentare cu relevanţă locală.
Iar acum mă bucur să anunţăm faptul că facem un nou pas pentru telespectatorii Discovery, prin lansarea producţiei locale Produs în România, care vine în completarea grilei actuale de programe şi ne va prezenta cum sunt fabricate diverse produse în România şi în alte ţări”, a spus Andrei Grigorescu, conform paginademedia.ro.
Marinela Marin, Senior Ad Sales Manager România la Warner Bros. Discovery a spus ce vor vedea telespectatorii în noua emisiune de la Discovery. Astfel, ea a explicat că vor fi difuzate informații despre cum se produc diverse gustări, obiecte din ceramică, instrumente muzicale și băuturi, atât în România, cât și în întreaga lume.
„Fiecare episod va aduce un mix de produse locale şi internaţionale şi le va oferi celor care urmăresc Discovery informaţii neştiute din culisele proceselor de producţie, aducând în prim plan talentul şi profesionalismul local.
Ne bucurăm să avem ocazia de a lansa o emisiune locală pe care o realizăm în parteneriat cu GroupM România, cărora le mulţumim că s-au alăturat proiectului nostru”, a dezvăluit Marinela Marin.