Emisiunea „Visuri la cheie” a suferit perioada aceasta câteva schimbări importante. Două persoane de bază din echipa de la Pro TV au luat decizia de a încheia contractul cu show-ul prezentat de Dragoș Bucur.
Producătorii nu sunt la prima modificare a formatului, de la un sezon la altul venind persoane noi. De data aceasta doi dintre arhitecți au plecat, fiind vorba de Omid Ghannadi și Valentin Ionașcu, care au putut fi urmăriți pe micile ecrane până recent.
Aceștia vor fi înlocuiți de Alex Gavrilescu și Andra Marinescu, care se alătură din sezonul acesta echipei de la „Visuri la cheie” formată din Alina Vîlcu, Cristina Joia și Laura Boghiu. Gazda rămâne tot actorul Dragoș Bucur, ca și până acum.
Alex Gavrilescu și Andra Marinescu, care este arhitect de peste 15 ani, se alătură sezonului cu numărul 8, unde vor putea da totul pentru visele unor oameni greu încercați de soartă. Arhitecții vor combina ideile pe care le au pentru a ieși totul perfect.
„Este o bucurie și o emoție minunată că m-am alăturat echipei Visuri la Cheie! Cred că nu există o răsplată mai mare pe acest Pământ, așa cum este confirmarea că este nevoie de tine să ajuți oamenii din jurul tău, prin ceea ce practici ca om.
Consider că mi-am luat toate bagajele necesare de a urca în autocarul Visuri la Cheie și sunt nerăbdător ca, alături de această echipă minunată, să îmi ofer toate cunoștințele și aptitudinile.
Totul în schimbul fericirii celor ce au uitat să vadă viața prin ochii bucuriei și care chiar au nevoie de un strop de speranță să meargă mai departe”, a spus Alex Gavrilescu pentru paginademedia.ro.
Tânărul este arhitect de peste 17 ani, fiind motivat să ajute alți oameni tocmai pentru că viața sa nu a fost deloc ușoară. Andra Marinescu este la rândul ei emoționată că începe o nouă etapă în cariera sa de arhitect.
Tânăra așteaptă cu emoție și mare încântare să facă parte din echipa de la Pro TV, unde are șansa să aducă zâmbete și liniște pe chipurile unor familii.
Vedeta a mărturisit că urmărește de multă vreme emisiunea prezentată de Dragoș Bucur și acum abia așteaptă să i se alăture, nu doar ca telespectator, ci ca parte din proiect.
„Este o nouă provocare pentru mine, un mijloc care îmi va permite să aduc în beneficiul familiilor toată imaginația mea și puterea mea de creație”, a declarat Andra Marinescu, mai arată sursa citată.