Sport

Emma Răducanu, avertizată înaintea debutului la Indian Wells: “Să stea departe de telefon”

Emma Răducanu este numele la modă în tenisul feminin, după ce a câştigat US Open, iar Cori Gauff o avertizează înainte de debutul la Indian Wells.
06.10.2021 | 17:04
Emma Raducanu avertizata inaintea debutului la Indian Wells Sa stea departe de telefon
ADVERTISEMENT

Emma Răducanu este pregătită pentru primul turneu, după succesul de la Indian Wells, iar înaintea primului meci a primit un avertisment de la Cori Gauff, o altă tânără jucătoare care a uimit lumea tenisului feminin.

Chiar dacă este mai tânără decât Emma Răducanu, Cori Gauff i-a oferit un sfat important legat de prezenţa pe reţelele de socializare. Sportiva de 17 ani i-a transmis că uneori este mai bine să stea departe de telefon.

ADVERTISEMENT

Cori Gauff a avertizat-o pe Emma Răducanu înaintea debutului la Indian Wells

Cori Gauff a vorbit despre problema pe care a avut-o din cauza faptului că pierdea prea mult timp pe reţelele de socializare, motiv pentru care şi-a limitat timpul petrecut pe aplicaţiile de pe telefon.

“Cel mai bun lucru pe care i-l pot spune, sunt sigură că a mai auzit asta, este să stea departe de telefon, atât cât poate. Este frumos să vezi toate mesajele de pe Twitter, toate persoanele care te urmăresc, dar în acelaşi timp poate să fie copleşitor.

ADVERTISEMENT

Cel puţin din experienţa mea. Este lucrul pe care îmi doream să-l ştiu, să nu fiu prea concentrată pe reţelele de socializare. Mi-am pus o limită de timp pe telefon, simţeam că pierdeam prea multe ore aşa”, a spus Cori Gauff

Cori Gauff s-ar putea duela cu Emma Răducanu doar în finala de la Indian Wells

Cori Gauff se află pe partea superioară de tablou de la Indian Wells, astfel că doar în finală ar putea s-o întâlnească pe Emma Răducanu. Cap de serie numărul 15, sportiva din Statele Unite ale Americii va intra direct în turul 2 al turneului din California.

ADVERTISEMENT

În turul 2, Cori Gauff o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre Caroline Garcia (Franţa) şi Kirsten Flipkens (Belgia). Pentru că a intrat direct în această fază, jucătoarea de 17 ani şi-a asigurat deja un cec în valoare de 29.045 de dolari, la fel ca Emma Răducanu.

Emma Răducanu vine la turneul de la Cluj

Emma Răducanu va avea parte de un program încărcat pe finalul sezonului. După Indian Wells, sportiva din Marea Britanie va merge la Kremlin Cup, însă ar putea să rateze turneul de la Moscova. Pentru asta, Emma trebuie să ajungă în fazele finale la Indian Wells.

ADVERTISEMENT

Recent, Emma Răducanu şi-a anunţat prezenţa şi la al doilea turneul al anului de la Cluj, Transylvania Open. Sportiva cu origini româneşti le-a transmis deja un mesaj fanilor din ţara noastră.

“Salut! Mă bucur că am ocazia să joc la Transylvania Open. Tatăl meu este român și am experiențe frumoase în țară. Abia aștept să ne vedem”, a fost mesajul transmis de Emma Răducanu, în limba română.

Pe final de sezon, Emma Răducanu şi-a anunţat prezenţa şi la Linz, ultimul turneu al anului 2021 din circuitul WTA. Competiţia va avea loc în a doua săptămână din noiembrie, în acelaşi timp cu Turneul Campioanelor de la Guadalajara.

ADVERTISEMENT