Simona Halep

Emoții pentru Simona Halep. A solicitat intervenția medicului la meciul de dublu de la Australian Open

11.02.2021 | 09:28
Emotii pentru Simona Halep A solicitat interventia medicului la meciul de dublu de la Australian Open
ADVERTISEMENT

Simona Halep a părăsit încă din primul tur întrecerea de dublu de la Australian Open. Numărul 2 mondial le-a dat emoții fanilor când a cerut intervenția medicului.

Halep a decis să participe în competiția de dublu a turneului de la Antipozi alături de o puștoaică de doar 16 ani, Charlotte Kempenaers-Pocz, iar acest lucru a obligat-o pe româncă la un efort suplimentar.

ADVERTISEMENT

În primul set, Simona a avut nevoie de intervenția medicului pentru a putea continua partida contra perechii Arina Rodionova/Storm Sanders.

Simona Halep a acuzat dureri la brațul drept în meciul de dublu

Într-un meci în care a trebuit să suplinească lipsa de experiență a partenerei sale, Simona Halep a luat pe cont propriu partida, iar efortul depus și-a spus cuvântul.

ADVERTISEMENT

Românca a solicitat asistență medicală după ce a resimțit dureri la brațul drept. (Vezi AICI, momentul în care Simona Halep primește asitență medicală). A revenit în joc și a continuat să evolueze în nota obișnuit, dar primul set și l-au adjudecat Arina Rodionova și Storm Sanders, scor 6-4.

Halep și Kempenaers-Pocz puteau să ducă meciul în decisiv. Au avut 5-1, dar românca a decis să nu mai forțeze, în perspectiva partidei din turul al treilea, din proba de simplu, în care se va duela cu rusoaica Veronika Kudermetova. Perechea Rodionova/Storm s-a impus în cele din urmă, cu 7-5 și a obținut calificarea în turul secund.

ADVERTISEMENT

S-a accidentat la Gippsland Trophy

Simona Halep este la a doua accidentare de când se află în Australia. Săptămâna trecută, numărul 2 mondial a acuzat dureri lombare și a părăsit turneului Gippsland Trophy, în faza sferturilor de finală.

Românca era principala favorită a turneului amintit și a avut evoluții excelente până la întâlnirea cu Ekaterina Alexandrova. Din cauza problemelor la spate, Halep nu a mai forțat și a cedat cu 2-6, 1-6, preferând să poată juca la capacitate maximă la Asutralian Open.

ADVERTISEMENT

În turul 2 al primului turneu de Grand Slam al anului Simona a trecut greu de Ajla Tomljanovic după un meci care a durat două ore și jumătate și a avut nevoie de set decisiv.

ADVERTISEMENT