Sport

Prima poză cu Enes Sali în tricoul Barcelonei! Mijlocașul Farului Constanța a fost la Barça Escola în sezonul 2015/2016

Enes Sali a devenit, pe 14 noiembrie, la 15 ani și 264 de zile, cel mai tânăr jucător care a îmbrăcat tricoul naționalei de seniori. S-a întâmplat la meciul cu Liechtenstein, în preliminariile CM, 2-0 pentru tricolori.
24.11.2021 | 17:49
Prima poza cu Enes Sali in tricoul Barcelonei Mijlocasul Farului Constanta a fost la Barca Escola in sezonul 20152016
ADVERTISEMENT

Toate marile publicații din Europa au scris despre momentul consumat la meciul de la Vaduz, dar cei de la Academia de fotbal a clubului Barcelona s-au aplecat mai mult asupra subiectului.

Enes Sali a fost coleg la Academia Barcelonei cu Sergi Roberto

Explicația este simplă: Enes Sali s-a alăturat Barça Escola Barcelona în sezonul 2015/2016. El a fost coleg cu actualul component al Barcelonei Sergi Roberto și era pregătit de Pau Casassa. În prezent, acesta este coordonator tehnic al Academiei Barça din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

ADVERTISEMENT

Enes Sali a fost trimis în teren de selecționerul Mirel Rădoi în minutul 82 al meciului de la Vaduz, în locul atacantului Universității Craiova, Andrei Ivan, iar a doua zi a apărut pe site-ul Academiei Barcelonei un material despre mijlocașul Farului.

La 8 ani, Enes Sali s-a prezentat la Academia Barça din Toronto

Enes Sali a făcut istorie, devenind al doilea cel mai tânăr european care a jucat la echipa națională în acest secol. Fostul membru al Barça Escola Barcelona avea doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile când a fost trimis în teren (…).

ADVERTISEMENT

Sali s-a născut în Toronto, iar în iarna anului 2014, când avea doar 8 ani, s-a prezentat la Academia Barça din orașul său natal.

Din motive care țin de serviciu, familia lui Sali s-a mutat în scurt timp la Barcelona, iar Enes s-a alăturat Barça Escola Barcelona în 2015-16, jucând alături de Sergi Roberto.

ADVERTISEMENT

Echipa era antrenată de Pau Casassa (…), iar Sali a participat la numeroase antrenamente cu echipele Masía U10”, se menționează pe site-ul Academiei Barcelonei.

ADVERTISEMENT

Enes Sali a devenit cel mai tânăr marcator al unui gol într-un campionat din Europa

Apoi a petrecut doi ani în Academia Viitorul Constanța, reînființată în 2021 sub numele de Farul Constanța, club care este deținut și antrenat de Gică Hagi și prezidat de Gică Popescu, ambii foști componenți ai Barçei.

Enes l-a depășit pe norvegianul Martin Odegaard în septembrie, devenind cel mai tânăr marcator al unui gol într-un campionat din Europa”, mai menționează Barça Academy, referindu-se la reușita lui Sali din meciul cu Academica Clinceni.

Enes s-a născut în Canada și este de origine turcă, dar a optat să joace pentru țara sa adoptivă, România, pe care a reprezentat-o la nivel de U16 și U17.

După ce a debutat la naționala de seniori, el a doborât recordul deținut de Cristian Manea, care avea 16 ani și 9 luni când a jucat prima dată la n prima reprezentativă a României.

Enes Sali era cu doar zece zile mai în vârstă decât era Martin Odegaard în 2015, când a debutat pentru Norvegia la 15 ani și 254 de zile”, își încheie textul Barça Academy.

Enes Sali știe că trebuie să muncească de două ori mai mult

După ce a jucat împotriva naționalei din Liechtenstein, Sali a recunoscut că a avut emoții, dar s-a simțit foarte fericit. „Voiam doar să intru să dau ce am mai bun din mine și să câștigăm.

A fost o experiență frumoasă și nu o voi uita toată viața mea și cu fanii pe stadion. A fost foarte frumos. Domnul Mirel Rădoi m-a felicitat și apoi coechipierii mei. Am primit mesaje de la prieteni, mulți suporteri, familia.

Familia este foarte importantă pentru mine și a contat foarte mult. E cel mai important pentru mine și m-au susținut mereu. Le mulțumesc pentru tot și pentru sacrificii și când este familia lângă mine am și eu putere mai mare.

A fost foarte frumos când am auzit că Barcelona m-a felicitat și pot să spun că e onoare pentru mine. Voi păstra tricoul toată viața mea. M-a felicitat și Cristi Manea și mi-a spus să muncesc în continuare ca până acum. Asta înseamnă mult pentru mine dar sunt conștient că trebuie să muncesc în continuare și nu trebuie să mă opresc aici. Trebuie să muncesc de două ori mai mult acum și să demonstrez”, a mai declarat el.

De menționat că Manea a fost pe teren în confruntarea cu Liechtenstein, în momentul în care recordul său a fost doborât.

Dialog ireal între Gigi Becali și Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus. „Gigi, fac...
Dialog ireal între Gigi Becali și Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus. „Gigi, fac cum zici tu”. VIDEO
Încet, încet totul se află! „Am copilărit la Gara de Nord. Acolo, dacă...
Încet, încet totul se află! „Am copilărit la Gara de Nord. Acolo, dacă nu stăteai cu băieții, nu erai, nu existai. Ușor le reduc, dar nu le-am redus de tot”. Dezvăluirea neașteptată făcută de Victor Ponta la TV!! Motivul neștiut care a contribuit la divorțul lui de Daciana Sârbu
Reacţia poliţistului prins la furat tije pentru WC. Are un salariu de peste...
Reacţia poliţistului prins la furat tije pentru WC. Are un salariu de peste 10.000 de lei
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi...
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Intrarea României în programul Visa Waiver, suspendată de SUA – reacții și tendințe...
Intrarea României în programul Visa Waiver, suspendată de SUA – reacții și tendințe online
Euro, creștere alarmantă. Ratele și prețurile locuințelor ar putea exploda
Euro, creștere alarmantă. Ratele și prețurile locuințelor ar putea exploda
Irinel Columbeanu părăseşte azilul. Anunţul momentului în showbiz
Irinel Columbeanu părăseşte azilul. Anunţul momentului în showbiz
Fluviul se revoltă: primarii denunță deciziile netransparente ale guvernatorului rezervației Delta Dunării- „Nu...
Fluviul se revoltă: primarii denunță deciziile netransparente ale guvernatorului rezervației Delta Dunării- „Nu ne-a întrebat nimeni, doar ni s-a interzis”
Bogdan Peșchir și „oastea” lui Călin Georgescu. Victor Micula, Tzancă Uraganu, Oana Zăvoranu,...
Bogdan Peșchir și „oastea” lui Călin Georgescu. Victor Micula, Tzancă Uraganu, Oana Zăvoranu, Mădălin Ionescu, plătiți pentru a-l susține pe fostul candidat extremist
Secretul pentru cea mai gustoasă friptură de miel. Cu ce trebuie unsă carnea...
Secretul pentru cea mai gustoasă friptură de miel. Cu ce trebuie unsă carnea și cât trebuie ținută la cuptor