Sport

Englezii au ales! Cu cine țin înainte de CFR Cluj – Tromsø. Fanii lui Brighton și-au amintit de Florin Andone și Tudor Băluță

Cei de la Brighton au analizat în detaliu CFR Cluj înaintea unui posibil duel în play-off-ul Conference League. Englezii speră ca ardelenii să o elimine pe Tromsø și au explicat de ce preferă o deplasare în România.
06.08.2026 | 07:00
Englezii au ales Cu cine tin inainte de CFR Cluj  Tromso Fanii lui Brighton siau amintit de Florin Andone si Tudor Baluta
Surpriză totală în Anglia! Brighton speră ca CFR Cluj să elimine Tromsø.
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a avut parte de un ghinion teribil la tragerea la sorți pentru play-off-ul UEFA Conference League. În cazul în care ardelenii vor trece de nordicii de la Tromsø, se vor bate cu Brighton pentru un loc în faza principală a competiției. Englezii au analizat în detaliu formația de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu și, surprinzător, țin cu feroviarii în dubla din turul al treilea preliminar.

Surpriză totală în Anglia! Brighton speră ca CFR Cluj să elimine Tromsø.

Ardelenii au trecut de Alashkert, iar în turul al treilea preliminar vor avea parte de o dublă extrem de complicată cu Tromsø. Formațiile din România au avut mereu probleme în fața echipelor nordice, iar gruparea de la Cercul Polar pleacă drept favorită.

ADVERTISEMENT

Șansele celor de la CFR Cluj de a ajunge în faza principală a UEFA Conference League au scăzut și mai mult după tragerea la sorți a play-off-ului. Câștigătoarea dublei dintre CFR Cluj și Tromsø va avea parte de un duel de foc cu Brighton, una dintre echipele puternice din Premier League.

Britanicii au analizat în detaliu posibilele adversare din play-off și au ajuns la concluzia că pentru Brighton ar fi mai convenabil ca CFR Cluj să treacă de Tromsø. Englezii au realizat o prezentare a clubului din Gruia, a orașului Cluj-Napoca și a stadionului Dr. Constantin Rădulescu.

ADVERTISEMENT

„CFR Cluj a fost înființată în 1907, iar numele clubului provine de la Căile Ferate Române, motiv pentru care formația este cunoscută și astăzi drept echipa feroviarilor. Primul titlu de campioană a României a venit în sezonul 2007-2008, iar de atunci CFR a devenit una dintre marile forțe ale fotbalului românesc. În total, clubul a cucerit 17 trofee interne în secolul XXI: opt titluri de campioană, cinci Cupe ale României și patru Supercupe. Pe plan european, CFR Cluj a bifat trei prezențe în grupele Ligii Campionilor, trei în grupele Europa League și două în grupele Conference League, fiind una dintre cele mai experimentate echipe românești în competițiile UEFA”, au scris englezii.

ADVERTISEMENT

Ce au scris cei de la Brighton despre fotbaliștii români trecuți prin Premier League

Englezii speră ca CFR Cluj să treacă de Tromsø, întrucât o deplasare în România ar fi mult mai accesibilă decât una în nordul Norvegiei. Britanicii au făcut inclusiv referire la legenda lui Dracula și au analizat fotbaliștii români care au evoluat de-a lungul timpului pentru Brighton. Nu au fost uitați Tudor Băluță și Florin Andone, doi jucători care nu au reușit să lase o impresie importantă pe litoralul Angliei.

ADVERTISEMENT

„Pentru suporterii lui Brighton, o deplasare la Cluj ar fi și mai accesibilă decât una în nordul Norvegiei. Costurile sunt considerabil mai mici, iar orașul este ușor de atins cu zboruri directe din Marea Britanie. Cluj-Napoca este situat în Transilvania și este al doilea cel mai mare oraș din România. Se află la aproximativ 365 km de București, 460 km de Budapesta și 480 km de Belgrad, fiind un important centru universitar și economic.

Nu a existat niciun fotbalist care să evolueze atât pentru CFR Cluj, cât și pentru Brighton. Totuși, de-a lungul timpului, câțiva români au îmbrăcat tricoul formației din Premier League. Cel mai cunoscut este Florin Andone, atacant care a evoluat pentru Brighton între 2018 și 2021. Perioada sa în Anglia a fost marcată de accidentări, iar ultimul său meci în tricoul pescărușilor s-a încheiat după doar 30 de minute, când a fost eliminat direct într-o partidă cu Southampton.

ADVERTISEMENT

Un alt nume este Ștefan Iovan, fostul căpitan al Stelei București la câștigarea Cupei Campionilor Europeni din 1986. Acesta a ajuns la Brighton în 1992, unde a bifat doar șase apariții la prima echipă, dar a cucerit Sussex Senior Cup cu formația de rezerve. Pe lista românilor care au trecut pe la Brighton se află și Tudor Băluță, transferat în 2019 de la Viitorul Constanța pentru aproximativ 2,7 milioane de lire sterline. Deși era considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători români, mijlocașul nu a reușit să se impună la clubul englez” , au mai scris cei de la We Are Brighton.