Filmul DRAMEI care a cutremurat fotbalul mondial în urmă cu 4 ani

FANATIK vă prezintă povestea lui Robert Enke, cel care trebuia să fie portarul titular al naţionalei Germaniei la Cupa Mondială din 2010, dar care cu doar cîteva luni înainte de turneu, exact pe 10 noiembrie, a ales să-şi pună capăt zilelor, aruncîndu-se în faţa unui tren regional. La doar două zile după ce jucase ultimul său meci…

Lotul naţionalei Germaniei tocmai s-a reunit. Peste patru zile e meciul amical cu Chile, ultimul dinaintea tragerii la sorţi a grupelor Cupei Mondiale din 2010. Sîntem la mijlocul lui noiembrie, iar nemţii terminaseră fără rpea mari probleme o grupă de calificare nu foarte dificilă, cu Rusia principală adversară. Băieţii lui Joachim Low, vicecampioni europeni la zi, se pregătesc de antrenament. Glume, voie bună. În preajmă este şi managerul general, Oliver Bierhoff. E prins cu nişte probleme administrative, dar nu poate sta departe de echipă. Încearcă să se deconecteze şi respinge toate apelurile care îi încing telefonul în acele momente. Un număr este mult prea insistent aşa că, puţin nervos, răspunde. Apoi tace subit. În doar cîteva secunde mimica i se schimbă. Şi culoarea tenului. E pămîntiu. Duce mecanic mîna spre buzunar, furişează telefonul, dar privirea îi stă aţintită spre grupul situat la vreo 30 de metri distanţă. Low îl vede şi se îndreaptă spre el: “Ce s-a întîmplat, Oli? Arăţi groaznic! Eşti bine?”. Mimica rămîne aceeaşi, doar buzele lui Bierhoff se dezlipesc şi murmură: “Robert a fost lovit de tren… E mort!”

Antrenamentele folosite ca pretext 

Nu poate crede, nimeni nu înţelege ce s-a întîmplat. Robert Enke, titularul postului de portar al naţionalei Germaniei, trecuse în nefiinţă. Dar cum este posibil?! Toată lumea ştia că se recuperează după infecţia gastrică care l-a ţinut departe de ultimele acţiuni ale lotului naţional. Dar în realitate situaţia era mult mai gravă. Robert suferise o nouă depresie, însă criza părea să fi dispărut. Cel puţin aşa crede toată lumea, inclusiv soţia sa, Teresa, alături de care este de 14 ani! Ziua de 10 noiembrie pare una banală, ca oricare alta, cu două antrenamente pentru Robert la Hannover, echipa sa de club. Doar că e pauză competiţională, iar echipele de club nu au nici un program… Dar portarul profită de faptul că ea nu stăpîneşte detaliile vieţii de fotbalist profesionist şi găseşte scuzele necesare pentru a lipsi toată ziua de acasă. Aproximativ opt ore mai tîrziu, după ce a plecat, Enke se aruncă în faţa trenului regional care trece prin Eilvese, Neustadt am Rübenberge.

Atacurile de panică şi depresiile 

Opt ore s-a învîrtit cu maşina prin împrejurimi, doar cu gîndurile sale. Din păcate, nimic nu a mai putut opri intenţiile macabre pe care le planificase. De mic, Robert a avut probleme de ordin psihic. Atacuri de panică, depresii, totul din cauza fricii de a nu greşi, de a nu fi cel arătat cu degetul de cei din jur, de a nu-şi dezamăgi colegii. Începînd cu debuturile în Zweite Bundesliga, la naţionala U18 sau imediat după ce a semnat cu Benfica.

Un hat-trick i-a adus primul transfer!

Un puşti de numai opt ani marchează de trei ori în poarta unei grupe de copii a lui Carl Zeiss Jena, iar tehnicianul echipei îl ia imediat sub comanda lui. E Robert Enke! Atacant! Nu prea mult timp, fiindcă la numai cîteva săptămîni distanţă intră în poartă. Definitiv! Etapele se succed repede, iar tînărul alintat “Enkus” face repede saltul şi spre a doua ligă şi spre naţionala U18. Dar teama de a nu dezamăgi este alimentată de cîteva erori grave. Nimeni nu îl condamnă însă, pentru că talentul său este cu mult peste al celorlalţi adolescenţi. De asta îşi dă seama şi Borussia Monchengladbach, echipă tare din Bundesliga care îi oferă un contract pe trei ani, în valoare de 12.000 mărci lunar. Excelent pentru un băiat de 19 ani! Robert devine doar al treilea portar al echipei, dar acest statut este confortul perfect pentru temerile sale. El, alături de iubita sa, Teresa, trăiesc doi primi ani liniştiţi, chiar dacă fără o viaţă socială extraordinară. Lui Robert nu-i prea place să iasă din casă.

“Botezul” Bundesligii e greu: 15 goluri încasate într-o săptămînă! 

Sezonul 1998-1999 este însă diferit. Robert ajunsese deja al doilea portar al echipei, în spatele legendarului Uwe Kamps, cînd, cu doar cîteva zile înainte de începutul sezonului, titularul postului îşi rupe tendonul lui Achile, iar Enke devine prima opţiune. Este calm. La finalul sezonului Borussia retrogradează după trei decenii, iar în poarta lui Robert intră 73 de goluri! Dintre ele, 15 numai într-o săptămînă, la începutul toamnei. Record negativ fără precedent în Bundesliga. Contrar tuturor aşteptărilor, Robi este mai puternic ca niciodată, iar evoluţiile sale dintre cele mai bune! Fără prea mare vină la majoritatea golurilor primite, ba chiar avînd şi o importantă serie de intervenţii salvatoare, Enke îşi cîştigă aprecierile presei şi a fanilor. Cei din urmă întorc însă armele în primăvara lui 1999, cînd tehnicianul echipei face publică o discuţie particulară cu portarul, în care acesta i-a transmis că vrea să plece de la Borussia. Robert nu vrea să joace iar în liga a doua. Simţea că poate progresa, iar psihicul îi era mai puternic ca niciodată.

Pariul lui Heynckes

De serviciile sale se interesează deja multe echipe. Cea mai convingătoare ofertă vine de la Benfica Lisabona, acolo unde tehnician devine Jupp Heynckes, legendarul antrenor german. Originar din Monchengladbach, Jupp îl observase pe Enke în mai multe meciuri ale Borussiei şi i-a plăcut ce a văzut. Aşa că una dintre condiţii înainte să parafeze înţelegerea sună simplu: “Îl vreau neapărat pe Enke!” Doleanţa îi este respectată imediat, portarul semnează, apare pe prima pagină a ziarelor, dar viaţa agitate din Lisabona îl sperie cumplit. După numai cîteva ore îşi ia soţia, pe Teresa şi se întoarce în Germania. Heynckes e furios, crede că Robert a primit altă ofertă, iar agentul său supralicitează. După două săptămîni de cugetări, Enke înţelege că are de onorat un contract şi se întoarce în Portugalia. Devine titular incontestabil.

Greşeala de la golul lui Vali Năstase 

Şi începe bine, 1-1 pe terenul lui Rio Ave. Rezultat aparent modest, dar prestaţia neamţului a fost prezentată în termini laudativi pe copertele tuturor ziarelor de sport! Evoluţiile lui cresc de la meci la meci, de la an la an. În drum dă şi peste Dinamo. Întîlnirea are loc în primele tururi ale Cupei UEFA. Enke greşeşte în tur, la Lisabona, şi scapă în poartă un şut din lovitură liberă a lui Vali Năstase, însă totul revine la normal pentru Benfica. Portughezii cîştigă în retur cu 2-0. Tot cu Enke în poartă. În acelaşi an şi aceeaşi competiţie, portarul retrăieşte coşmarul din urmă cu un an şi ia din nou şapte într-un meci. Responsabili sînt cei de la Celta Vigo. Moralul său nu suferă totuşi, pentru că la Lisabona este din ce în ce mai apreciat şi, la urma urmei, nu a avut mare vină la vreunul din ele. “Vulturii” nu traversează o perioadă grozavă a istoriei lor glorioase, dar şi în aceste condiţii este o performanţă uriaşă ca un portar străin de 24 de ani să devină căpitan la un club cu o asemenea tradiţie. Se întîmplă în vara lui 2001.

Digisport.ro

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

Ferguson şi Mourinho îl vor cu orice preţ 

În aceeaşi vară în care Sir Alex Ferguson încearcă să-şi asigure serviciile lui Robert. “În primul an vei fi rezerva lui Barthez şi vei juca undeva între zece şi cincisprezece meciuri, iar după vreau să devii, treptat, portarul numărul unu”, a fost discursul legendarului manager. Enke nu este însă convins şi alege să îşi termine contractual la Lisabona. Continuă să crească şi mai mult în evoluţii, iar Jose Mourinho, antrenorul său pentru cîteva luni la Benfica, face tot posibilul pentru a-l avea la FC Porto, noua sa echipă. Lui Enke şi agentului său i se oferă zece milioane de euro pentru trei ani. Şi totuşi, nu e suficient. Robi ştie că transferal de la Benfica la Porto sau viceversa e una dintre cele mai mari trădări posibile în fotbal. Alege cu sufletul, pleacă pe mai puţini bani, dar semnează cu un club uriaş: FC Barcelona.

Anii de coşmar şi debutul la naţională

Aventura în Catalunia începe cum nu se poate mai prost. Enke e rezerva puştiului Victor Valdes, iar şansa de a juca i se dă, prima oară, în Cupă, într-un meci cu o echipă de liga a treia, Novelda. Barca pierde cu 3-2, Robert are cîteva ezitări decisive, iar totul se rupe. Mai urmează doar trei meciuri în tricoul blau-grana şi apoi doi ani de degringoladă cu împrumuturi la Fenerbahce şi Tenerife. În Turcia suferă şi prima depresie severă pentru că, în primul, şi ultimul, său meci la Istanbul, este lovit de fani cu torţe şi sticle, aceştia găsindu-l vinovat de înfrîngerea cu 0-3 împotriva lui Istanbulspor. Enke vrea să renunţe la fotbal! Pînă la urmă, se produce declik-ul de care are nevoie, iar în vara lui 2004 se reîntoarce acasă, în Bundesliga, la Hannover. Fără a fi o echipă de top, aceasta îi dă echilibrul de care are nevoie, iar Robert devine unul dintre cei mai buni portari din Bundesliga şi căpitanul formaţiei, în 2007. În acelaşi timp, vin şi selecţiile la naţionala mare. Enke fusese în lot pentru Cupa Confederaţiilor din 1999, dar nu prinsese nici un minut pe teren. Prinde însă toate minutele într-un amical împotriva Danemarcei, în martie 2007. E debutul! Ulterior, iese iar din calcule, dar asta şi pentru că Jens Lehmann e titularul de drept. Enke îl secondează la EURO 2008, unde Germania ajunge în finală.

Copilul i-a murit la doi ani 

La finalul turneului, titularul se retrage, iar Enke e om de bază în campania pentru calificarea la Cupa Mondială. Din zece meciuri, joacă şase, pe celelate ratîndu-le din cauza unor accidentări. Lucrurile par a fi minunate pentru Robert. El urma să fie titular la Cupa Mondială din 2010! Ce onoare! Cariera sa impecabilă era dublată şi de o viaţă personală din ce în ce mai bună. În 2009, familia se măreşte cu Leila, o fetiţă pe care el şi Teresa, o adoptă. O alinare în memoria Larei, copilul pe care cei doi l-au pierdut în 2006. La patru ani de cînd s-au căsătorit, cuplul s-a bucurat de venirea pe lume a unei fetiţe. Fericirea le-a fost însă umbrită de gravele probleme cardiace pe care le avea şi, care, pînă la urmă, îi provoacă moartea la doar doi ani. Durerea pricinuită de moment lasă urme adînci şi marcante în psihicul portarului, iar depresia pune iar stăpînire pe el. Fotbalul şi soţia îl ajută să treacă însă peste, din nou. Apoi, 2009 pare a fi chiar anul perfect în viaţa lui Robi. Titular la naţională, cu o fetiţă în casă. Tocmai atunci însă, depresia revine mai puternic decît oricînd.

Sursa foto: facebook.com. Alături de fetiţa sa, Lara, care a decedat la doar doi ani

În momentul aducerii trupului neînsufleţit la stadion, 40.000 de oameni au fost în tribune! 

Pe 8 noiembrie 2009, Hannover are meci de Bundesliga cu Hamburg. Al 180-lea oficial pentru Robert în tricoul echipei. Se termină 2-2. Urmează o săptămînă de pauză, pentru că e dată de amicale în calendarul FIFA. Enke nu e chemat la lotul naţional, pentru că ratase ultimele acţiuni din cauza unor probleme. Mai sunt două zile. Suferinţa provocată de pierderea copilului, dar şi teama de a nu dezamăgi, pe care o are din adolescenţă, îl devastează iar pe portar. În dimineaţa zilei de 10 pleacă de acasă şi nimeni nu avea să-l mai vadă viu. Niciodată! Gîndurile sale nu găseau decît un singur drum comun: sinuciderea! Nimeni nu înţelege de ce. Tocmai acest om, cu suflet nobil şi care nu deranjează pe nimeni, “cel mai profesionist jucător cu care a lucrat, alături de Fernando Redondo”, după spusele lui Jupp Heynckes, alege un asemenea mod să-şi sfîrşească viaţa. De ce? O întrebare care va rămîne mereu fără un răspuns clar. Pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru familia sa şi pentru cei 40.000 de oameni care pe 15 noiembrie 2009 au umplut tribunele stadionului pentru a-şi lua adio de la căpitanul lor, de la cel mai bun portar din Bundesliga din sezonul precedent şi, în acelaşi timp, de la omul care era mandatat să sigileze poarta Germaniei în Africa de Sud. Nici măcar meciul cu Chile, în semn de respect pentru Enke, nu se mai joacă…

Sursa foto: facebook.com. Coechipierii de la Hannover i-au purtat coşciugul (sus). Soţia sa, Teresa, devastată de durere (jos, stînga)

Sursa foto: facebook.com. O stradă din apropierea stadionului lui Hannover a primit numele fostului portar