Cu două victorii, trei rezultate de egalitate și o înfrângere, Dinamo are un start greu de sezon în SuperLiga României. Deși a făcut mai multe transferuri în această vară, „câinii” au pierdut puncte cu UTA, Oțelul și Botoșani.
După un sezon peste așteptări, Dinamo a luat-o de la zero în actuala stagiune și visează la o nouă prezență în play-off. Formația antrenată de Zeljko Kopic speră chiar și la cupe europene, dar drumul este lung și greu pentru „câini”.
Deși suporterii au fost mereu aproape de echipă, numărul de abonamente vândute pentru acest sezon a scăzut mult față de cele achiziționate de fani în sezonul trecut.
Concret, pentru sezonul 2025/2026, Dinamo a vândut nu mai puțin de 1.100 de abonamente, față de 1.525 în sezonul regular, plus alte 3.700 în faza de play-off.
Asta se întâmplă în condițiile în care clubul a scăpat de insolvență și poate forța o calificare în cupele europene. Oficialii „câinilor” au vorbit despre acest eșec.
„1.100 de abonamente am vândut. Și eu, și noi, am fi ipocriți dacă am spune că suntem mulțumiți. Cred că ar trebui să avem mult mai mulți abonați.
Este clar că o parte din vina acestei cifre ne aparține, cea mai mare parte din vină, însă cred că putem recupera pe parcursul sezonului prin numărul de bilete pe care le vom vinde.
Depinde și de forma sportivă, ziua în care se joacă meciul (n.r. – legat de biletele cumpărate), sunt mai multe aspecte, modul în care noi comunicăm”.
„În săptămâna premergătoare meciului cu UTA am avut cu Edi Galan (n.r. – președintele programului DDB) mai multe discuții și ne-am canalizat eforturile să facem o comunicare unitară, pe toate canalele posibile. Ne așteptam și noi la rezultate mai bune.
Probabil cântărește foarte mult perioada din an, perioada de concedii. 1.100 de abonamente nu sunt ceea ce ne doream, nici pe departe”, a declarat Romeo Bănică, la emisiunea „Dinamo la Plus Infinit”.