Epidemie de antrax în Rusia. Zeci de persoane contaminate, inclusiv copii

În regiunile de nord ale Rusiai a izbucnit o epidemie de antrax care a infectat până acum cel puţin 90 de persoane, iar un băiat a fost deja răpus, luni, de bacteria ucigaşă, au informat...
02.08.2016 | 14:11
Epidemie de antrax in Rusia Zeci de persoane contaminate inclusiv copii
ADVERTISEMENT

În regiunile de nord ale Rusiai a izbucnit o epidemie de antrax care a infectat până acum cel puţin 90 de persoane, iar un băiat a fost deja răpus, luni, de bacteria ucigaşă, au informat autorităţile ruse.

Dintre cele 90 de persoane internate în spital, opt au fost declarate, oficial, ca fiind infectate cu bacteria ucigaşă. Se crede că epidemia de antrax a fost transmisă de reni. Peste 2.300 dintre aceste cornute au murit în urma unei epidemii de antrax, în regiunea siberiană Iamalo-Neneţ. Se crede că epidemia s-a răspândit din cauza temperaturilor neaşteptat de ridicate pentru acestă zonă, acestea urcând până la 35 de grade Celsius.

ADVERTISEMENT

Autorităţile ruse au trimis trupe special antrenate pentru combaterea conflictelor cu arme biologice pentru a face faţă acestei situaţii de urgenţă şi a anihila focarele de contaminare. Guvernul local al regiunii afectate a informat Agenţia Tass că aproximativ 50 de copii s-ar număra printre cele 90 de persoanele suspecte de contaminare şi internate în spital,l potrivit bbc.com.

Familiile acre locuiau în zonele unde s-a declarat epidemia au fost evacuate şi duse într-un camping la aproximativ 60 de kilometri depărtare de focarul infecţiei.

ADVERTISEMENT

Specialiştii cred că infecţia cu antrax ar fi provenit de la un animal mort contaminat a cărui carcasă putrezită s-ar fi amestecat, sub influenţa temperaturilor ridicate, cu permafrostul din tundra siberiană.

Ultima epidemie de acest gen s-a produs în regiune în 1941. Antraxul este provocat de bacilul anthracis şi poate fi mortal. De obicei, acesta nu se răspândeşte prea uşor. Supravieţuieşte sub formă de spori ce se ascund în sol şi rămân acolo ani întregi înainte de a infesta un animal rănit sau tăiat.

ADVERTISEMENT

Antraxul poate fi combătut cu antibiotice, dar pentru reuşita acestui tratament este nevoie ca persoana infectată să primească tratamentul imediat după contaminare.

sursa: romaniatv.net