Sport

Epilog la Conference League: The Queen is dead. Long live… Benoit Bastien! CFR, la un pas de rușinea națională!

În ziua morții Reginei Elisabeta, Anglia l-a „încoronat” pe arbitrul francez Benoit Bastien, care a îngropat FCSB, iar CFR s-a făcut de râs în Kosovo
09.09.2022 | 01:51
Epilog la Conference League The Queen is dead Long live Benoit Bastien CFR la un pas de rusinea nationala
Târnovanu, învins pe „London Stadium” dintr-un penalty nedrept, dictat de arbitrul Benoit Bastien (sursa uefa.com)
ADVERTISEMENT

„Steaua”, cum îi spune lumea europeană, de la Londra la Tirchlești, a pierdut nemeritat cu West Ham, cu largul concurs al arbitrului francez Benoit Bastien. Ieșirea lui Târnovanu la Cornet n-a fost în aminul vecilor penalty, oricât ar insista unii „analiști”, la urechea unui Gigi Becali trădat de propriile obsesii.

Benoit Bastien, „Regele Beznă” al arbitrajelor anti – românești. Ieri, CFR, azi FCSB ! Ura și la… VAR, mon cher !

A fost o zi tristă, a plouat cu nedreptate la Londra și moartea s-a ascuns în duhorile ei. Suntem nervoși, suntem irespirabili, suntem frustrați pentru că, la „trecerea” unui monarh luminat, ne-am trezit pe un tăpșan verde cu un pezevenghi dictator, care n-a priceput că noblețea nu stă în impunerea unor cadouri, ci în respectarea instituțiilor.

ADVERTISEMENT

Amețit de aburii monarhiei revenită la modă, arbitrul Benoit Bastien, francez din nefericire (și v-o spune un francofon… fanatic), s-a transformat în „Regele Beznă”, o contrapondere nefericită a lui Ludovic al XIV-lea, zis „Soare”, de altfel un dictator de bun simț. Grimasa pe care Bastien a afișat-o după acordarea penalty-ului la ciocnirea dintre Târnovanu și Cornet spune tot. Degeaba se zbat prin studiourile TV diverși „misteri” care, pentru că nu-și mai găsesc de muncă s-au făcut părerologi, pentru că, orice VAR al bunului simț indică o gafă de arbitraj.

Pentru cititorii mai „vechi”, scena cu pricina a amintit de un alt penalty mincinos, de data asta dictat împotriva britanicilor. Se întâmpla pe „Heysel”, la Bruxelles, unde arbitrul elvețian Andre Daina a dictat „unșpe metri” pentru Juventus în dauna lui Liverpool, după un fault asupra lui Boniek, petrecut înafara careului. Atunci, Daina a „onorat” morții tragedeiei de pe „Heysel” cu un cadou nedrept și sinistru. Pe „London Stadium” n-a sucombat decât bunul simț, dar metodele și dialectica au rămas aceleași…

ADVERTISEMENT

Și când te gândești că acest Benot Bastien are vocație de gropar, deloc hamletian… Înainte de FCSB, a prohodit-o și pe CFR, după penalty-ul acordat la o intervenție a lui Bălgrădean, într-un meci cu Young Boys Berna. Și totuși, niciun VAR din lume nu va acorda „fault în atac”, împotriva dictatorilor lumii, în condițiile în care „senzibilizarea” popoarelor puternice aduce bani, iar tresărirea popoarelor „mici” poartă doar virilitatea adevărului.

Târnovanu, Cordea, Edjouma, jos pălăria!

La Londra, au plouat englezește strigoii unei satisfacții nemeritate. Legitimitatea bucuriei ne-a aparținut.  Numai Coman n-ar fi meritat-o prea mult, pentru că, dincolo de faza golului, s-a cam plimbat pe teren cu scripeți, împrumutați parcă de la muzeul figurilor de ceară, „Madame Tussauds”. Dar Târnovanu, omul blamat pentru un penalty inexistent, a „scos” alte trei goluri, ca și făcute.

ADVERTISEMENT

Până să-l învingă „monarhul absolut”, a fost poate cel mai bun de pe teren, alături de Cordea, și el furios pe arbitrajul franțuzesc. În România, orice treanță de soldat care stă pe tușă devine erou, doar pentru că privește galeș, dar pifanii care mor în câmp n-au dreptul la greșeală… Târnovanule, Cordeo, vorba cuiva, garda merge înainte. Important este că fiecare ați plecat din Londra cu capul sus.

Pe „London Stadium”, Edjouma a făcut o partidă aproape impecabilă. Compagno a încercat să „ciupească” avantaje, în stil italian, dar Cordea… Cordea a trecut peste „floricele” și din el a rămas strigătul victoriei, e drept, una de moment. Practic, a marcat golul din prima repriză ca să nu iasă „din serie”, dar felul în care l-a făcut marț pe campionul mondial Areola este salutar.

ADVERTISEMENT

Pe teren străin, românii au curaj. La noi pe prispă îi zice „tupeu”, dar „curaj” sună mai nobil. Românul e maiestuos, în fața majestăților imperiale care au cucerit și au cultivat mapamondul. Știe el, românul, să-și folosească magica sa cheiță, în sipetul marilor dorințe, mai ales când e cazul să-și planteze identitatea în spații ostile.

Suporteri români, la Londra
Suporterii FCSB prezenți la Londra ar fi meritat victoria, în meciul cu West Ham (sursa SPORTPICTURES.EU)

„Steaua suntem noi !”

„Steaua, Steaua” și „Steaua suntem noi” s-a auzit pe arena amuțită de invazia „anonimilor” români. Printr-o directivă care ne-a amintit de mentalitățile comuniste, pe care le-am uitat pe teren propriu, dar le-am regăsit în Anglia, o parte dintre suporterii roș – albaștri n-au avut voie să poarte simbolurile clubului și nici să scandeze în favoarea echipei noastre.

Indiferent de motivația acestei decizii, tarele Evului Mediu par să ne urmărească, indiferent în ce colț al civilizației ne-am ascunde. Dar – și am văzut-o și pe „London Stadium” – decât să te sară rândul la cântec, mai bine să te sară moartea!

Da, „Steaua suntem noi”, românii. Toți, chiar și cei care nu suntem „steliști”, în frunte cu… Șumudică, ăl de-a bătut-o pe West Ham în două rânduri. Nu, nu suntem entuziaști, dar ne-am săturat de fețele de slănină, fierte în zamă de murături, care ne explică, pedant și scolastic, că suntem pârliții continentului.

Învățăm să spunem „NU”, și oricare echipă românească, pasibilă de-o bucurie în „conferințele” europene, indiferent cât le mai bagatelizăm noi, merită cel puțin o salvă de șampanie.

Povețele lui Răducioiu „Gură de aur” și nedreptatea pățită de Tavi Popescu

Florin Răducioiu avertiza echipa lui Dică de faptul că orice fază a britanicilor se poate încheia cu gol și că, de fapt, unica necunoscută a serii era legată de cât timp va reuși FCSB să reziste la ritmul impus de londonezi. Asfințitul s-a odihnit, dar, până la urmă, furia a învins incertitudinea.

Era clar că, la roș – albaștri, nedumerirea era la ea acasă, pentru că altfel nu se explică motivele pentru care Tavi Popescu se crăcănează stelar de pe un post pe altul și mai nou pe banca de rezerve, dovedind atât lipsa de inspirație a strategilor Becali & Dică, eminenți apologeți ai filosofiei „la plezneală”, dar și metehnele unei tinereți furibunde. L-au trimis prea târziu în iarbă și i-au cerut prea mult. Și el își cere, deseori, prea mult… Copiii plătesc lacătele lăsate dezlegate de adulți.

Dilema se naște din altă parte, mai exact din tenebrele mentalității. L-am auzit pe Nicolae Dică vorbind despre jucătorii săi în genul „când te vede o grămadă de lume și te poți transfera la un club important în Europa, ce motivare poate fi mai bună?”. Aici e „schepsisul” doctrinei becaliste. Băieții se „vând” pentru a intra ulterior într-un veritabil dolce far niente pe băncile de rezerve ale unor echipe obscure, nu luptă pentru a crea ceva, în interiorul unui grup.

Vitrina FCSB și Macabracadabra, by West Ham United

Conform principiului „primu’ scapă turma”, băieții vin la Conferința Sărmanilor – că la mai mult ar fi indecent să visăm – ca să „conferențieze” cu ei înșiși, în speranța că un suflet caritabil îi va extrage cu forcepsul carității din… „infernul” carpato – danubiano – pontic. De altfel, la Digi Sport, Ilie Dumitrescu a remarcat și el fenomenul: „I-au adus să joace în vitrină”.

N-a fost, totuși, chiar așa, pentru că echipa lui Dică n-a stat ca mireasa la fotograf. Mai avea puțin și pleca și cu zestre și cu lauri.

Dincolo de meciul în sine, imaginea târgurilor de gladiatori din perioada reculului Imperiului Roman este readusă în prim plan de frânarii Superligii, o competiție pe care o umflăm de dragul publicității, dar care, în realitate, produce deseori imitații de păpuși Muppets, refuzate la export. Ne trebuie meciuri de acest tip, ca să ne spălăm imaginea în oglinda unor fluvii care n-au uitat în aval sintagma „to be or not to be”.

Pe de altă parte, pentru West Ham, un insucces în dauna FCSB-ului ar fi însemnat nici mai mult nici mai puțin decât prăbușirea în aproape ultimul nivel al subsolului. Cu o grămăjoară de spectatori în tribune, de parcă ar fi adus lăutari la o nuntă de găini, West Ham n-a fost salvată de celebrul „You’ll never walk alone”, ci de dilema punk „Should i stay or should i go”. Trist, sau ca să păstrăm tonul macabru al perioadei…

„Mândria Ardealului” ne-a amintit de coșmarul „17 Nentori”

La meciul CFR-ului, să vezi și să nu crezi, nu alta! „Mândria Ardealului” a donat cel puțin trei sferturi din partidă unei echipe de duzină, dar care s-a hoțărât atât de tare la campioana României, încât, la un moment dat, chiar ar fi meritat victoria. Le-a șterpelit-o Yuri, printr-un gol dibaci, după ce Thaci marcase pentru gazde.

Timp de mai bine de 70 de minute, remizantul Dan Petrescu a strâns blidele sparte în tăcere, pentru că echipa lui a fost la un pas să adauge Ballkani pe harta neagră a fotbalului românesc, alături de nume deja celebre, precum 17 Nentori Tirana, Pobeda Prilep, Knattspyrnufelag și Skonto Riga.

Ironia sorții, echipa căreia i se compun marșuri triumfale, de la Dâmbovița până-n Gruia, a fost dominată, pusă în genunchi, chinuită, umilită și jucată în crampoane de reprezentanta anonimă a unui stat, Kosovo, pe care România nu-l recunoaște, și pe drept cuvânt…

Judecând după grimasele antrenorului, CFR n-a mai întâlnit o adversară atât de puternică de la meciurile cu AS Roma, Manchester United și Mioveni. Și, până la urmă, experimentata lideră a ultimilor ani, din România, a părut o gașcă de puști necopți, cu gurile pline încă de gustul laptelui, care parcă habar n-aveau cu ce se „papă” un meci european, fie el și din ex – Intertoto.

Am râs de ne-am crucit, văzând cum zombie-ul kosovar a dominat campioana României, dar, privind ostilitățile, și mai ales finalul lor, total nesatisfăcător, în ciuda golului egalizator, am putea paria că Dan Petrescu va încerca să amâne (și) meciul cu Universitatea Craiova, ca să mai prindă și finalul de lună, la salariu.

Scheletul acestei sperietori numite Ballkani a năvălit din „șofoneru’ ” lui Dan Petrescu, atunci când Thaci a marcat acel gol, de altfel previzibil. CFR a jucat la întâmplare, prost și lugubru. Indiferent ce pretexte și subtexte ar mai inventa antrenorul, echipa joacă după chipul și asemănarea sa: chinuită de un rictus continuu și cu o obtuzitate perpetuă.

Una peste alta, am trăit o seară demnă de piesele lui Luigi Pirandello. „Viața nu se explică, se trăiește”.

ADVERTISEMENT