News

Episcopul Vasile Someșanul a murit. Se afla la ATI, în comă, după un accident vascular

Episcopul Vasile Someșanul, cel mai iubit ierarh ortodox din Eparhia Clujului, a murit, vineri. El a suferit un accident vascular.
08.10.2021 | 13:05
Episcopul Vasile Somesanul a murit Se afla la ATI in coma dupa un accident vascular
A murit Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul. Sursa foto: Mitropolia Clujului
ADVERTISEMENT

Episcopul Vasile Someșanul se afla de mai multe zile în comă, la secția de Terapie Intensivă. Avea 72 de ani.

”Preasfințitul Părinte Vasile a trecut la cele veșnice.L-a avut ocrotitor spiritual pe Sfântul Vasile cel Mare.

ADVERTISEMENT

În ultimele zile era internat la ATI în comă. A fost cel mai iubit ierarh ortodox din eparhia Clujului. Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis reprezentanții agenției de presă basilica.ro.

Episcopul Vasile Someșanul va fi luni înmormântat

Episcopul Vasile Someșanul este originar din Cluj. El s-a născut pe 30 decembrie 1948, în Cluj, în satul Mănăștur. Luni va fi înmormântat.

ADVERTISEMENT

Mesajul Patriarhului Daniel după decesul episcopului

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a transmis un mesaj după trecerea în neființă a Preasfinţitului Părinte Vasile Someșanul. Patriarhul Daniel și-a exprimat regretul.

”Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă a Preasfinţitului Părinte Vasile Someșanul, fost Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, arhipăstor misionar şi harnic, promotor şi apărător înţelept al spiritualităţii şi tradiției ortodoxe româneşti, cu o bogată activitate social-filantropică.

ADVERTISEMENT

Împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, cu preoţii, monahii şi credincioşii îndoliatei Arhiepiscopii a Vadului Feleacului şi Clujului, înălţăm în aceste zile rugăciuni pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

ADVERTISEMENT

Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, este menționat într-un comunicat al BOR.

Un alt nume important din BOR a murit

Luna trecută, un alt nume important din BOR a pierit, dar din cauza coronavirusului. Este vorba despre șeful Cancelariei ÎPS Calinic, arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților.

Acesta avea 47 de ani, era intubat la ATI și nu era vaccinat anti-Covid. După moartea lui, au apărut informații potrivit cărora ÎPS Calinic ar fi în stare gravă în spital cu SARS-COV2 și, de asemenea, intubat. Însă, reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au negat.

”În urma apariției unor informații în spațiul public privind starea de sănătate a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, facem următoarele precizări:

– La acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic nu este spitalizat, ci urmează un tratament medical și proceduri specifice după ce a fost diagnosticat și tratat corespunzător în urma contactării virusului Covid-19; precizăm totodată că Înaltpreasfinția Sa nu a fost niciodată intubat sau într-o stare gravă.

– Înaltpreasfinția Sa mulțumește respectuos tuturor celor care l-au susținut cu rugăciunile: ierarhi, monahi și monahii, preoți, credincioși și credincioase, tineri și bătrâni, elevi și studenți, în această perioadă dificilă”, a fost comunicatul trimis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.