Ivan Budincevic a fost un mare campion al Iugoslaviei cu decenii în urmă. În primă fază era portar la Hajduk, dar a trecut și pe la Olimpija Ljubljana. Cariera lui a avut însă un final cât se poate de teribil.
Cariera lui Ivan Budincevic avea să se termine pe când avea doar 33 de ani. Pe atunci era portar la Dinamo Vinkovci, dar în 1988, o accidentare serioasă l-a făcut să se retragă. Și nu a mai revenit niciodată.
Dacă în urmă cu câteva decenii se număra printre cei mai buni 5 portari din Europa, acum, fostul mare sportiv a ajuns să moară de foame. Atât el cât și soția sa duc o viață cât se poate de dificilă.
Ajuns acum la 70 de ani, acesta recunoaște că a încercat să se angajeze de nenumărate ori. Din păcate însă nici el și nici soția sa nu au avut prea mare noroc. Astfel, în prezent, cei doi trăiesc din pensia soacrei lui, care nu e mai mare de 140 de euro pe lună.
„Soția mea și cu mine suntem șomeri de ani de zile, încercăm totul pentru a ne angaja undeva, am lucra orice doar pentru a câștiga pâinea, singurul venit pe care îl avem este pensia soacrei mele Marija, care se ridică la 140 de euro pe lună. Din asta trăim noi trei”, a dezvăluit fostul jucător de top din istoria lui Hajduk Split.
După accidentarea de la 33 de ani, cluburile i-au rămas datoare marelui portar. Acesta nu a mai văzut niciodată banii însă. Drept urmare, s-a întors în Vojvodina, în nordul Serbiei. Aici trăiește și astăzi, de pe o zi pe alta.
Iar asta în ciuda faptului că s-au făcut eforturi uriașe pentru el. Mai exact, suporterii nu l-au uitat niciodată pe cel considerat de coechipieri drept unul dintre cei mai buni portari din Europa. Astfel de-a lungul timpului, aceștia au tot strâns bani pentru a-l ajuta.
Ivan Budincevic a muncit și el de asemenea. A fost agent comercial, ospătar și totodată a și antrenat portari. Se pare însă că odată cu înaintarea în vârstă nu a mai putut face nimic, iar acum trăiește destul de greu.
„După ce am fost fotbalist profesionist, agent comercial, după ce am lucrat în magazine duty-free, am fost ospătar, am antrenat portari la clubul Bačka din Subotica, la sfârșitul primăverii, vara și la începutul toamnei, câștig ceva bani muncind în agricultură: sap, ar, semăn, plantez, culeg, lucrez la fermieri, efectiv ca muncitor zilier.
Nu am asigurare medicală, nici măcar nu mă mai înregistrez la Oficiul de Ocupare a Forței de Muncă. Nu are rost. De meserie sunt tâmplar, dar nu există muncă pe care să nu o fac”, explică Budincevic.
Fostul mare portar a mai dezvăluit astfel că toate zvonurile referitoare la condițiile sale de trai sunt reale. În momentul de față atât el cât și soția sa nu au niciun venit și nu au niciun ban pus deoparte.
Acesta spune că îi e greu să și muncească, în timp ce partenera sa de viață a suferit un infarct. Totodată, el regretă că nu a luptat la momentul potrivit cu toate cluburile care i-au rămas datoare pentru a putea să își recupereze banii.
„Tot ce auziți despre mine este adevărat. Toți m-au uitat, iar eu aproape mor de foame! Sunt fără niciun venit și fără economii. Trebuie să spun imediat că este o problemă socială, nu una națională. (…). Multe cluburi mi-au rămas datoare, nu am știut să lupt pentru drepturile mele”, a mai completat el.
Cât de grav a fost însă accidentul lui Ivan Budincevic din 1988? Momentul a fost readus în discuție la un moment dat de către Srećko Lušić, fost coechipier și antrenor. Se pare că acesta nu a uitat cum s-a încheiat cariera marelui portar.
Totul ar fi pornit de la o minge lungă. Iar momentul a fost unul cu adevărat revoltător pentru fotbal. Asta în contextul în care Budincevic era un portar de top, chiar cel mai bun din Iugoslavia la acea vreme.
„Îmi amintesc că a pornit spre o minge lungă, un jucător nu a reușit să-l sară și l-a lovit cu genunchiul în cap. Din păcate, cu acea ocazie, Buda a suferit o accidentare gravă, i-a terminat cariera. Păcat, era un portar de top.
La acea vreme, cel mai bun din Iugoslavia, și de departe cel mai bun de la Dinamo Vinkovci și Cibalia din toate timpurile. Ba chiar aș îndrăzni să spun că a fost printre cei mai buni cinci portari din Europa în acei ani”, a subliniat el.