Fotbal international

Erling Haaland a intrat în istorie după ce a înscris șapte goluri în trei partide pentru Borussia Dortmund

01.02.2020 | 21:16
Erling Haaland a intrat in istorie dupa ce a inscris sapte goluri in trei partide pentru Borussia Dortmund
ADVERTISEMENT

Atacantul norvegian Erling Haaland a avut nevoie de trei meciuri în tricoul Borussiei Dortmund pentru a intra în istorie! Fostul jucător al celor de la Red Bull Salzburg a înscris sâmbătă două goluri în poarta celor de la Union Berlin, echipă spulberată de Dortmund cu un neverosimil 5-0.

Erling Haaland scrie istorie în tricoul Borussiei Dortmund

Haaland a devenit primul jucător din istoria Bundesligii care a înscris de șapte ori în primele trei partide de la debutul său în prima ligă din Germania.

ADVERTISEMENT

Mai mult, performanța lui Haaland este cu atât mai impresionantă, în condițiile în care tânărul norvegian a reușit să înscrie cele șapte goluri din șapte șuturi pe poartă, dovedind o acuratețe de 100% până în acest moment.

De menționat că Haaland nu a fost integralist în aceste partide. Cu Augsburg, Haaland a intrat pe teren în minutul 56 și a reușit să înscrie de trei ori! Cu FC Koln a intrat pe teren în minutul 65 și a reușit o „dublă”, iar astăzi cu Union Berlin a început ca titular, fiind înlocuit în minutul 77 după ce reușise deja două goluri.

ADVERTISEMENT

Borussia Dortmund a doborât la rândul ei un record impresionant: „galben-negrii” au înscris 15 goluri în cele trei partide disputate în Bundesliga, egalând recordul deținut de Borussia Monchengladbach în sezonul 1966-1967.

Dortmund a învins cu 5-3 pe Augsburg, 5-1 pe Koln și 5-0 pe Union Berlin. Chiar și așa, cei de la Dortmund ocupă doar locul patru în clasament, la 3 puncte în spatele liderului Bayern Munchen.

ADVERTISEMENT

Odegaard l-a vrut pe Haaland la Real Madrid

Fotbalul norvegian propunea în urmă cu mai mulți ani două nume interesante: Martin Odegaard și Erling Haaland. Ochii erau ațintiți în special pe Odegaard, puștiul minune deținut de Real Madrid, însă lumina reflectoarelor s-a mutat brusc pe Haaland, în momentul în care mai multe echipe de top ale Europei au început să se bată pentru atacantul norvegian.

Odegaard a făcut inclusiv lobby pentru ca Haaland să ajungă la Real Madrid, însă în cele din urmă austriecii de la Red Bull Salzburg l-au cedat la Borussia Dortmund.

ADVERTISEMENT

Reacție ciudată a rivalilor de la Gladbach

Nu toți oamenii din fotbalul german au fost impresionați de transferul lui Haaland la Dortmund. Directorul sportiv al Borussiei Monchengladbach, Max Eberl, a mărturisit că a râs inițial la auzul veștii că norvegianul a ajuns la Dortmund: „Primul gând care mi-a trecut prin cap? Ce dracu? Acum înțeleg, însă, că era veriga lipsă din jocul lor iar rivalii noștri au realizat un transfer fantastic!”.

  • 17 goluri în 16 partide a reușit Haaland pentru Red Bull Salzburg, înainte să ajungă la Dortmund
  • 45 de milioane de euro e cota de piață a lui Erling Haaland
ADVERTISEMENT