Sport

Erling Haaland, show total după „dubla” din Brazilia – Norvegia 1-2. A oferit declarația serii și a băgat spaima în toți adversarii. „Viața mea este să…”

Norvegia a scris o pagină de istorie la CM 2026 după 2-1 cu Brazilia. Erling Haaland a reacționat după ce i-a scos pe sud-americani din competiție, grație „dublei” marcate pe final.
06.07.2026 | 05:30
Erling Haaland show total dupa dubla din Brazilia  Norvegia 12 A oferit declaratia serii si a bagat spaima in toti adversarii Viata mea este sa
Ce a spus Erling Haaland după ce a eliminat Brazilia în optimile CM 2026. Foto: Hepta.
ADVERTISEMENT

Brazilia a fost trimisă acasă în optimile CM 2026 de Norvegia, după 1-2 în faza optimilor. Cel care i-a condamnat pe sud-americani la eliminare a fost Erling Haaland, autorul unei „duble”. Uriașul atacant de la Manchester City a reacționat după fluierul final. Ce a transmis, de fapt.

Cum a reacționat Erling Haaland după ce a eliminat Brazilia de la CM 2026

Erling Haaland este erou național în acest moment. Atacantul de 25 de ani a marcat cele două goluri cu care Norvegia a învins Brazilia în optimile CM 2026 și a reușit astfel să se califice în faza sferturilor.

ADVERTISEMENT

„Viața mea este să marchez! Nu prea știu ce fac, pur și simplu așa sunt eu. Totul ține de concentrare, iar când apare ocazia, știu exact ce am de făcut!”, a spus vârful norvegian. Chestionat despre Gabriel, rivalul său de la Arsenal cu care s-a duelat în această seară, Haaland a mai spus că: „E un jucător extraordinar. Tocmai a câștigat Premier League, așa că… îi acord tot respectul”.

Egalitate între Lionel Messi, Kylian Mbappe și Erling Haaland la CM 2026

Lionel Messi a fost primul jucător de la acest turneu final care a ajuns la borna de 7 goluri după ce a marcat în victoria cu 3-2 în fața Capului Verde. Ulterior, argentinianul a fost egalat de Kylian Mbappe, care a adus victoria Franței cu unicul gol marcat în confruntarea cu Paraguay.

ADVERTISEMENT

Din urmă a venit acum și Erling Haaland, aflat la prima sa Cupă Mondială și care a ajuns tot la 7 goluri în dreptul său după „dubla” din poarta Braziliei. Cursa pentru „Gheata de Aur” de la acest turneu se intensifică.

ADVERTISEMENT

  • 200.000.000 de euro valorează Erling Haaland în prezent
  • 62 este numărul de goluri la care a ajuns atacantul pentru naționala Norvegiei