Fotbal intern

Erling Haaland, noua senzație a fotbalului, va înfrunta România în Liga Națiunilor. Prezentarea celor trei rivale ale trupei lui Mirel Rădoi

03.03.2020 | 21:50
Erling Haaland noua senzatie a fotbalului va infrunta Romania in Liga Natiunilor Prezentarea celor trei rivale ale trupei lui Mirel Radoi
ADVERTISEMENT

Naționala lui Mirel Rădoi și-a aflat cele trei adversare din viitoarea ediție a Ligii Națiunilor. În fața lui Hagi, Marin, Stanciu & compania vor sta Norvegia, Austria și Irlanda de Nord. Cu alte cuvinte, ne vom confrunta cu nume importante ale fotbalului european, precum Haaland, Alaba, Sabitzer sau Arnautovic.


  • (P) Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,92 este cota pentru ”ambele marchează” la meciul Islanda – România. Vezi aici toate cotele


Erling Haaland va înfrunta România în Liga Națiunilor

România a fost repartizată în Grupa B1 din a doua divizie valorică a Ligii Națiunilor, alături de Norvegia, Austria și Irlanda de Nord. Primul nume de adversar care vine tuturor în minte când privește grupa este cel al lui norvegianului Erling Haaland.

La 19 ani, starul de la Borussia Dortmund este considerat un pericol uriaș pentru orice echipă din lume, fie ea națională sau de club. S-au convins de asta deja Liverpool, PSG, Napoli și multe echipe din Bundesliga.

Cifrele lui Haaland din acest sezon spun totul despre fotbalistul care va stat în calea României în ”dubla” din Liga Națiunilor. Cotat la 60.000.000 de euro, vârful de la Dortmund are cifrae fantastice în sezonul 2019-2020.

ADVERTISEMENT
  • 41 de goluri în 30 de meciuri pentru Salzburg și Dortmund
  • 12 goluri în 9 meciuri pentru nemți
  • 10 goluri în 7 meciuri din Liga Campionilor 

Prezentarea celor trei rivale ale trupei lui Mirel Rădoi: Austria, Norvegia și Irlanda de Nord

Dacă Haaland e cel mai răsunător nume individual ca adversar al României, la capitolul colectiv, naționala Austriei pare cea mai redutabilă din această grupă de Liga Națiunilor.

ADVERTISEMENT

Antrenată de Franco Foda, Austria are un lot plin de nume mari care joacă în campionate extrem de puternice din Europa. Printre cei mai importanţi jucători austrieci îi amintim pe David Alaba, Aleksandar Dragovic, Marko Arnautovic, Marcel Sabitzer, Martin Hinteregger, Sebastian Prodl sau Guido Burgstaller.

  • 271.000.000 de euro este cota de piață a lotului Austriei, conform Transfermarkt

Norvegia, națională de la care se remarcă Erling Haaland, deși acesta nu are decât două selecții la prima reprezentativă, este un rival pe care îl cunoaștem din preliminariile Euro 2020.

ADVERTISEMENT

Haaland este antrenat de Lars Lagerback, un selecţioner suedez care stă pe banca Norvegiei din 2017. Din lotul norvegian fac parte, în afară de Haaland, alți fotbalişti extrem de periculoși, printre care Martin Odegaard, Joshua King sau Sander Berge.

În preliminariile lui Euro 2020, Norvegia a terminat pe locul 3, cu 17 puncte, trei mai multe decât România. În confruntările directe cu echipa lui Contra, niciuna dintre naționale nu a reuşit să se impună. 2-2 a fost scorul înregistrat la Oslo, în timp ce la Bucureşti s-a terminat 1-1.

ADVERTISEMENT
  • 93.000.000 de euro este cota de piață a Norvegiei

Irlanda de Nord, outsiderul grupei?

O altă cunoștință a României, dar ceva mai veche, Irlanda de Nord, se anunță și ea o echipă periculoasă pentru naționala lui Mirel Rădoi în grupa de Liga Națiunilor.

Cele mai importante nume din naționala lui Michael ONeill sunt Kyle Lafferty, Paddy McNair, Niall McGiin, Steven Davis, Conor McLaughlin, Craig Catchart, Michael McFovern, Lian Donelly.

  • 55.850.000 de euro este cota de piață a lotului Irlandei de Nord
ADVERTISEMENT