Erling Haaland doboară record după record în tricoul celor de la Manchester City. Vârful norvegian a marcat și în al treilea meci din Champions League pentru Manchester City și a atins o bornă impresionantă.
După ce a avut nevoie de doar 8 partide pentru a înscrie 3 hat-trick-uri în Premier League pentru Manchester City, Erling Haaland a înregistrat un record și în Champions League.
Atacantul norvegian al lui Manchester City a devenit al treilea jucător care înscrie în fiecare dintre primele 3 apariții în Champions League pentru un club englez.
Ceilalți 2 fotbaliști sunt Marouane Chamakh pentru Arsenal și Ferran Torres pentru Manchester City. Erling Haaland a deschis scorul în minutul 7 pentru formația lui Guardiola în duelul cu FC Copenhaga, ca mai apoi să dubleze avantajul englezilor în minutul 32.
Erling Haaland este golgeter în Premier League și Champions League. Fotbalistul venit la Manchester City de la Dortmund pentru 60 de milioane de euro are 14 goluri în 8 partide în Premier League.
Odată cu golurile de pe Etihad Stadium cu Copenhaga, Erling Haaland i-a depășit pe Luis Suarez și Rivaldo, care au câte 27 de goluri fiecare în Champions League. Norvegianul a ajuns astfel la 28 de goluri în 22 de meciuri, în cea mai titrată competiție din Europa.
Mai mult decât atât, vârful norvegian a fost implicat direct în ultimele 41 de goluri din ultimele 23 de apariții în meciurile de acasă la nivel de club. Atacantul lui City a marcat 35 de goluri și a pasat decisiv de 6 ori.
Erling Haaland a continuat evoluțiile entuziasmante și sub privirile lui Cristiano Ronaldo, care a rămas pe bancă, în timpul duelului de foc dintre Manchester City și Manchester United, încheiat 6-3 în favoarea formației lui Pep Guardiola.
Erling Haaland l-a egalat pe Cristiano Ronaldo și a marcat hat-trick în 3 meciuri diferite în Premier League. Însă norvegianul a avut nevoie de doar 8 meciuri, în timp ce fostul Balon de Aur are la activ 232 de meciuri în prima ligă engleză.
De asemenea, din 1970 nu mai reușise un jucător din partea „cetățenilor” să marcheze 3 goluri în poarta marilor rivali. Pe lângă Phil Foden și Erling Haaland a izbutit să atingă această bornă.