Fotbal international

Erling Haaland, puștiul-minune al lui Dortmund, s-a făcut fermier în vacanţă. Fotografii spectaculoase

24.07.2020 | 11:55
Erling Haaland pustiulminune al lui Dortmund sa facut fermier in vacanta Fotografii spectaculoase
ADVERTISEMENT

Bundesliga a fost primul mare campionat din Europa care şi-a reluat partidele şi primul care şi-a desemnat campioana: Bayern Munchen.

Starurile din prima ligă germană sunt acum într-o bine meritată vacanţă, iar Erling Haaland, golgheterul lui Dortmund, a revenit în Norvegia unde îşi ajută tatăl la muncile agricole.

ADVERTISEMENT

El a ales să-şi ţină fanii la curent prin imagini postate pe reţelele de socializare, iar reacţiile un au întârziat să apară, atât din partea suporterilor, cât şi din partea coechipierilor săi de la club.

Erling Haaland taie lemne şi conduce tractoare

Cele mai recente două fotografii de pe contul de Instagram al norvegianului sunt elocvente. Prima, cu drujba în mână şi ochelari de protecţie, este însoţită de o replică celebră din „Urzeala tronurilor“: „Winter is coming“ (n.r. – vine iarna).

ADVERTISEMENT
Haaland se pregăteşte de iarna. FOTO: instagram
Haaland se pregăteşte de iarna. FOTO: instagram

Printre cei care au comentat la imaginea cu tânărul atacant a fost şi coechipierul lui Giovanni Reyna, care a ţinut să-i amintească faptul că mai sunt 5 luni până atunci. Replica n-a întârzit: lemnele trebuie să se şi usuce înainte de a fi folosite. De asemenea, Jadon Sancho „s-a prăpădit de râs“ cu 11 emoticoane sugestive.

În cea de-a doua imagine, Erling, la bustul gol, bucurându-se de soare, se află la volanul unui tractor, în câmpul de cartofi. Nu lipseşte nici tatăl lui, Alf-Inge, fost fotbalist la Leeds şi Manchester City.

ADVERTISEMENT

Dat afară dintr-un club… de noapte

Săptămâna trecuta, Erling Haaland a fost subiectul numărul unu în presa din ţara natală, şi nu din motive lăudabile.

A apărut pe internet un filmuleţ, în care se vede cum tânărul atacant este evacuat dintr-un club de noapte, după ce s-a certat cu echipa de securitate a localului.

ADVERTISEMENT

Erling Haaland a marcat 44 de goluri în sezonul 2019-2020, dintre care 28 în tricoul lui Red Bull Salzburg şi 16 pentru Borussia Dortmund. El s-a transferat în iarnă la clubul german, refuzând propunerea venită din partea lui Manchester United.

ADVERTISEMENT