Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Ermal Krasniqi, transferat de Lazio? „Valoarea lui nu e dată de oferte fantomă!”. Video Exclusiv

Ermal Krasniqi a impresionat de la transferul la CFR Cluj, inclusiv cu Lazio. Le-a atras atenția italienilor, așa cum a spus Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
24.02.2023 | 12:38
Ermal Krasniqi transferat de Lazio Valoarea lui nu e data de oferte fantoma Video Exclusiv
Ermal Krasniqi a demonstrat deja că este un jucător foarte valoros. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a fost eliminată de Lazio din Conference League după 0-0 la Cluj, joi seară. În tur, săptămâna trecută, italienii reușiseră să se impună la Roma, scor 1-0. Deși nu a tras șut pe poarta “capitolinilor”, campioana României a avut un jucător ofensiv care a reușit să se remarce. Este vorba de Ermal Krasniqi, transferat în această iarnă de la Ballkani, din Kosovo.

Cristi Balaj a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că oficialii lui Lazio au fost impresionați de doi jucători de la CFR Cluj

Prestațiile foarte bune ale lui Krasniqi au fost remarcate inclusiv de cei de la Lazio, așa cum a povestit chiar Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Președintele celor de la CFR Cluj spune că oficialii italieni au fost impresionați de calitățile lui Krasniqi. Totuși, a refuzat să vorbească despre o eventuală ofertă.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO AICI

“Nu am dezvoltat subiectul Krasniqi. Am discutat, iar ei au rămas impresionați de valoarea lui. Am avut discuții cât se poate de ‘friendly’, să spun așa, și sincere. L-au remarcat pe Krasniqi, dar l-au remarcat și pe Scuffet. Cel care a avut o intervenție în repriza a doua, în mod special, magnifică.

Nu vreau să discut despre prețul lui Krasniqi, noi creștem valoarea unui jucător prin modul în care îl pregătim, modul în care îl determinăm să joace în teren. Valoarea unui jucător nu este crescută prin oferte fantomă sau prin anumite declarații pe care le facem în mass-media.

ADVERTISEMENT

Aș vrea să mai remarc și că Manea și Camora au jucat accidentați în repriza a doua. Piciorul lui Camora era cât un buzdugan”, a declarat Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICIKrasniqi și Scuffet, în special portarul italian, au fost cei mai buni jucători ai CFR Cluj în dubla cu Lazio.

Ermal Krasniqi a venit în această iarnă la CFR Cluj, de la Ballkani, pentru 200.000 de euro. FANATIK a anunțat transferul

Ermal Krasniqi a reușit o fază superbă la Roma, după ce a driblat mai mulți adversari și a fost oprit doar prin fault de Patric. Brazilianul a fost eliminat după acea infracțiune, în minutul 15. Dar CFR Cluj nu a profitat de avantajul numeric. Pe Gruia, tot Krasniqi a avut cea mai mare ocazie a campioanei României, dar a ratat șutul cu stângul.

ADVERTISEMENT

Ermal Krasniqi, 24 de ani, a ajuns în această iarnă la CFR Cluj, de la Ballkani, pentru 200.000 de euro, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. A jucat deja șapte meciuri la campioana României, a marcat două goluri și are și o pasă decisivă. În finalul lui 2022 a debutat pentru prima reprezentativă din Kosovo, adversara României în preliminariile pentru Euro 2024.

Simone Scuffet, 26 de ani, a fost transferat în vară de la CFR Cluj de la APOEL Nicosia. A avut prestații excelente în SuperLiga și Conference League. A fost văzut ca un mare talent al fotbalului italian, portar cu o cotă de 6 milioane de euro când avea doar 18 ani și juca pentru Udinese. În prezent cariera sa pare gata pentru un restart de senzație.

ADVERTISEMENT

Fanatik SuperLiga, emisiunea care îți aduce cele mai tari exclusivități din sport, poate fi urmărită în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30. Este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.

 

 

ADVERTISEMENT