Ernesto Valverde a fost demis de Barcelona! Catalanii au anunţat decizia luată după şedinţa de luni

Razvan Nicolae   
în FC Barcelona
13/01/2020, 22:23
Ernesto Valverde a fost demis de Barcelona! Catalanii au anunţat decizia luată după şedinţa de luni
Ernesto Valverde a fost demis de Barcelona

Ernesto Valverde a fost demis de Barcelona, eşecul din semifinala Supercupei Spaniei cu Atletico Madrid fiind ultimul meci al spaniolului pe banca tehnică a catalanilor. Luni, antrenorul de 55 de ani a purtat o serie de discuţii cu oficialii clubului, care au fost nemulţumiţi de ultimele rezultate ale echipei, iar aceştia au luat decizia să-l dea afară.

Ernesto Valverde a fost demis de Barcelona şi încheie mandatul cu patru trofee

Conform presei din Spania, şedinţa de luni de la Barcelona a i-a hotărât soarta lui Ernesto Valverde, care a fost demis de la cârma echipei de pe “Camp Nou”. Spaniolul a fost adus în vara lui 2017, când l-a înlocuit pe Luis Enrique, însă performanţele acestuia au fost sub aşteptările conducătorilor clubului.

Mai exact, Ernesto Valverde a câştigat patru trofee în cele două sezoane şi jumătate petrecute la Barcelona. Spaniolul a fost contestat pentru că formaţia de pe “Camp Nou” a suferit două eliminări ruşinoase în Liga Campionilor, în sezoanele 2017-2018 şi 2018-2019.

Quique Setien, mare favorit să-i ia locul la Barcelona

Quique Setien este principalul favorit să o preia pe Barcelona. Conform presei din Spania, fostul antrenor al lui Betis Sevilla a fost deja contactat de conducătorii clubului de pe “Camp Nou”. Spaniolul a stat pe banca andaluzilor în perioada 2017-2019, contractul acestuia fiind reziliat de comun acord.

Pe lista catalanilor s-a mai aflat şi Xavi, iar oficialii lui Al Sadd au recunoscut faptul că au existat negocieri pentru ca fostul internaţional spaniol să-i ia locul lui Ernesto Vaverde. Cu toate acestea, tehnicianul de 39 de ani a refuzat oferta Barcelonei, fiind dispus să-i preia pe catalani doar din vară.

Eliminările ruşinoase din ultimele două sezoane din Liga Campionilor

În primul mandat pe banca Barcelonei, echipa antrenată de Ernesto Valverde a fost eliminată în sferturile de finală, după ce catalanii au câştigat manşa tur cu AS Roma, scor 4-1. Italienii au întors soarta calificării pe “Olimpico”, unde au câştigat cu 3-0.

Sezonul 2018-2019 a adus a doua eliminare ruşinoasă din Liga Campionilor. Barcelona a câştigat manşa tur a meciului cu Liverpool, scor 3-0, însă “cormoranii” au obţinut calificarea în finala UEFA Champions League, după un 4-0 pe “Anfield”.

“A fost un meci intens. Am dominat jocul şi am fi fost în avantaj dacă fructificam ocaziile din prima repriză. A părut că deţinem controlul meciului, dar pe final nu a mai fost aşa. Toate golurile pe care le-am primit au venit în urma unor greşeli ale noastre. Atletico a făcut un meci foarte bun. Dacă am fost huiduit? Nu ştiu, nu am auzit nimic”, a declarat Ernesto Valverde după ultimul meci pe banca Barcelonei.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles