Sport

Eroul Barcelonei din El Clasico șochează cu stilul vestimentar. Are brand de modă la Paris!

Jules Kounde este fondatorul unui brand de îmbrăcăminte, iar aparițiile sale sunt considerate cel puțin fanteziste din punct de vedere al modei
27.04.2025 | 12:27
Jules Kounde este un excentric FOTO instagram/jouleskounde
ADVERTISEMENT

Jules Kounde este eroul Barcelonei, după ce golul său, din prelungirile meciului cu Real Madrid, a adus Cupa Spaniei în vestiarul Barcelonei. Dincolo de faptul că este un fotbalist fabulos, Kounde este și cel mai excentric jucător din vestiarul lui Hansi Flick.

A fondat un brand de modă la Paris

El face deliciul fotografilor atunci când apare la reunirile Barcelonei sau ale naționalei Franței. Fundașul de 26 de ani, unul dintre fotbaliștii cu o clauză de reziliere de un miliard de euro, este adeptul unui stil vestimentar cel puțin trăznit.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul cumpăarat de Barca de Sevilla este pasionat de modă. Din acest motiv, el a fondat o marcă de îmbrăcăminte de stradă. Aceasta se numește Homies from Paris, iar partenerul său este designerul Goba Noel.

Acum trei ani, cei doi au deschis un magazin, chiar în capitala Franței. S-a întâmplat în timpul Săptămânii Modei de la Paris. Colegii săi de la națională Benzema și Tchouameni, au fost numiți ambasadori ai brandului.

ADVERTISEMENT

Tchouameni e cel mai bun prieten al său

Acesta din urmă este cel mai bun prieten al său. Au crescut împreună la Academia lui Girondines Bordeaux, legendarul club francez. De acolo, Kounde a plecat la Sevilla, care a plătit pentru el 25 de milioane de euro. O sumă mare pentru un fotbalist, care în 2019 avea 21 de ani.

Născut la Paris în 1988, Jules Kounde provine dintr-o familie mixtă, cu părinți din Benin și Franța. Unchiul său a jucat însă pentru naționala statului Togo.

ADVERTISEMENT

În copilărie a avut probleme de adaptare, deoarece este o fire introvertită. Nici acum nu este prea deschis, fiind considerat un tip singuratic. Nu are prietenă și își face vacanțele singur, preferând orașe precum New York ori Tokyo.

ADVERTISEMENT

Și-a inspirat coafura după Allen Iversen

Ori de câte ori are ocazia, Kounde merge la meciuri din NBA, fiind îndrăgostit de baschet. Jules a mărtusit că s-a inspirat de la Allen Iversen, fostul mare baschetbalist american, atunci când a decis să-și facă celebrele codițe codițe.

Fotbalistul francez este pilon de bază la Barcelona. El a jucat deja 46 de meciuri pentru catalani în acest sezon. A câștigat Supercupa Spaniei, în ianuarie, iar acum Cupa Spaniei.

Mai are șansa de a ridica două trofee. Barcelona este lider în campionat, cu patru puncte avans față de Real Madrid, când mai sunt cinci etape de jucat. Următorul El Clasico, programat pe 11 mai, la Barcelona, poate stabili campioana Spaniei.

Catalanii sunt și în semifinalele Ligii Campionilor. Joacă împotriva lui Inter Milano. Turul este acasă, pe 30 aprilie, iar returul, în Italia, pe 7 mai.