Crystal Palace a produs surpriza începutului de sezon în fotbalul mondial. Echipa londoneză a câștigat la penalty-uri Supercupa Angliei, după o finală decisă la loviturile de departajare. La finalul partidei, eroul grupării de pe Selhurst Park Stadium le-a făcut cinste suporterilor.
Dean Henderson, portarul celor de la Crystal Palace, a apărat trei lovituri de la punctul cu var, iar după ce a ridicat trofeul împreună cu colegii săi de echipă, a mers într-un pub, unde a sărbătorit victoria alături de fani.
Mai exact, goalkeeperul a intrat într-un pub din apropierea stadionului Wembley, acolo unde a găsit mai mulți suporteri ai celor de la Crystal Palace. Dean Henderson nu a ezitat și le-a făcut cinste fiecăruia cu câte un pahar, în cinstea victoriei în fața lui Liverpool.
„Dean Henderson s-a oprit la The Alsopp Arms și a lăsat 1.000 de lire (n.r. – aproximativ 1.150 de euro) la bar pentru a invita toți suporterii la un pahar. O adevărată legendă. Știe cu adevărat ce înseamnă acest club. Noroc!”, a scris un fan al grupării londoneze pe Twitter.
Mai mult, portarul s-a fotografiat cu mai mulți fani prezenți la acel bar. Dean Henderson este, fără doar și poate, unul dintre favoriții suporterilor. El a câștigat deja al doilea trofeu cu Crystal Palace. În luna mai, echipa s-a impus în fața celor de la Manchester City, în finala FA Cup.
În partida cu Liverpool, din Supercupa Angliei, Dean Henderson s-a folosit de informațiile scrise pe sticla de apă pentru a ghici unde vor șuta „cormoranii”. Strategia sa a funcționat perfect: adversarii au ratat de trei ori.
Dean Henderson este cotat de site-urile de specialitate la 20 de milioane de euro. El este un produs al academiei celor de la Manchester United. În 2019, acesta se afla pe teren la meciul pe care naționala U21 a Angliei l-a pierdut în fața reprezentativei României, cu 2-4, la EURO U21.