Sport

Esbjerg – CSM Bucureşti 22-24 în Liga Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, victorie în primul meci din grupe

06.10.2019 | 19:16
Esbjerg  CSM Bucuresti 2224 in Liga Campionilor la handbal feminin Vicecampioana Romaniei victorie in primul meci din grupe
ADVERTISEMENT

Meciul Esbjerg – CSM Bucureşti are loc duminică, 6 octombrie, cu începere de la ora 17:50, în cadrul primei etape a grupei B a Ligii Campionilor la handbal feminin. În afara danezelor şi a vicecampioanei României, în grupă mai fac parte puternica formaţie Rostov pe Don din Rusia, unde a ajuns ex-selecţionerul României, Ambros Martin încă din sezonul trecut, când a plecat de la Gyor şi formaţia poloneză Lublin.


CSM Bucureşti a debutat cu un succes important pe terenul danezelor de la Esbjerg, în prima partidă din cadrul Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Conduse de pe bancă de Adi Vasile, după demisia lui Tomas Ryde, ”tigroaicele” au condus meciul din Danemarca de la un capăt la altul și s-au impus cu 24-22, la pauză  13-8.

ADVERTISEMENT

Următorul meci al vicecampioanei României va fi cel cu rusoaicele de la Rostov-Don, programat pe 11 octombrie de la ora 20:30. În primul lor meci din grupe, rusoaicele s-au impus în fața celeilalte echipei din grupa B, Lublin (Polonia), scor 31-21.

FINAL: Esbjerg – CSM Bucureşti 22 – 24 

Min. 59: Cresc emoții. Danezele forțează. Esbjerg-CSM Bucureşti 21-23

Min. 58: Mai avem de rezistat două minute. Esbjerg-CSM Bucureşti 20-22

Min. 55: Denis Dedu ne menține la 3 goluri în față. Esbjerg-CSM Bucureşti 18-21

Min. 53: Ne ducem din nou la patru goluri avans. Esbjerg-CSM Bucureşti 17-21

Min. 50: Avansul de două goluri se menține. Esbjerg-CSM Bucureşti 17-19

Min. 45: Mai avem doar două goluri avans. Esbjerg-CSM Bucureşti 14-16

Min. 40: Și repriza secundă o începem bine. Denisa Dedu, meci mare. Esbjerg-CSM Bucureşti 12-15

Min. 33: Esbjerg-CSM Bucureşti 9-14

PAUZĂ: Româncele intră cu un avantaj consistent la cabine: Esbjerg-CSM Bucureşti 8-13

Min. 26: Pauza se apropie și CSM conduce detașat. Esbjerg-CSM Bucureşti 7-11

Min. 24: Ne distanțăm din nou pe tabelă. Esbjerg-CSM Bucureşti 6-9

Min. 20: Gazdele se apropie pe tabelă. Esbjerg-CSM Bucureşti 6-7

Min. 15: Continuam să conducem ostilitățile în Danemarca. Esbjerg-CSM Bucureşti 3-6

Min. 11: Esbjerg-CSM Bucureşti 3-4

Min. 05: Vicecampioana României continuă să conducă. Esbjerg-CSM Bucureşti 2-3

Min. 03: Româncele încep bine în Danemarca Esbjerg-CSM Bucureşti 1-2

Start de partidă în Danemarca

UPDATE, ora 17:42. Echipele de joc în Esbjerg – CSM București

Esbjerg - CSM Bucureşti Live video
Esbjerg – CSM Bucureşti Live video

Esbjerg – CSM Bucureşti Live video Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV

Partida Esbjerg – CSM Bucureşti se joacă duminică, 6 octombrie, de la ora 17:50, în Palatul Sporturilor din Esbjerg. Meciul este televizat pe Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV. Puteţi însă folosi şi varianta de a intra pe site-ul FANATIK.RO, pentru a urmări partida în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Vicecampioana României se află într.-un moment destul de delicat. Adus în vară fostul selecţioner al României din 2015 de la Mondialul de bronz pentru handbalul feminin, suedezul Tomas Ryde şi-a înaintat demisia şi echipa a fost încredinţată secundului Adi Vasile, 36 ani, la primul său mandat de principal în carieră.

Esbjerg – CSM Bucureşti. Bucureştencele s-au despărţit chiar înaintea debutului în Liga Campionilor de suedezul Tomas Ryde după numai 6 luni

Adi Vasile a fost secund la CSM cu 11 antrenori!

Adi Vasile a fost timp de 5 ani secund la CSM, timp în care a lucrat cu 11 antrenori diferiți (4 danezi: Mette Klit, Kim Rasmussen, Jakob Vestergaard, Helle Thomsen, 3 suedezi: Per Johansson, Magnus Johansson, Tomas Ryde, un român: Aurelian Rosca, un sârb: Dragan Djukic). Ca handbalist, Adi Vasile a evoluat ca extremă dreapta la Steaua, echipă alături de care a câștigat Cupa Challenge în 2006.

ADVERTISEMENT

Obiectivul declarat de noul tehnician al tigroaicelor este prezenţa vara viitoare la Final Four, pe care bucureştencele l-au ratat pentru prima dată anul trecut. Nu va fi însă uşor, pentru că există acele indisponibilităţi de marcă în lot care diminează considerabil forţa de atac a echipei: cele două tunare Cristina Neagu şi Nora Mork.

Esbjerg – CSM Bucureşti, primul meci ca principal pe banca lui CSM

CSM a câştigat singurele două precedente

Esbjerg şi CSM nu se văd acum pentru prima dată. Cele două echipe au mai jucat în 2017 tot în grupele Ligii Campionilor, iar atunci tigroaicele şi-au devorat adversarele în ambele partide: 25-20 în Danemarca şi 33-25 la Bucureşti.

ADVERTISEMENT
Esbjerg – CSM Bucureşti. Tigroaicele au două victorii în faţa danezelor în 2017

Acum, însă, casele de pariuri nu au încredere în CSM, care a pornit bine sezonul, cu succesul din Supercupa României contra Vâlcei, dar apoi a înregistrat două eşecuri în campionat, la Zalău şi la Vâlcea. Prin urmare acordă 1,75 pentru victoria danezelor, faţă de 2,60 pentru bucureştence. Din grupă se califică în a doua faza a grupelor primele trei echipe, dar intră în noua grupă şi cu punctajul acumulate cu celelalte două colege de promovare în faza superioară.

ADVERTISEMENT