Vezi AICI cele mai importante faze video
Min. 60: 27-27 Esbjerg se califică în Final Four-ul Ligii Campionilor, după o repriză a doua excelentă
Min. 56: 26-24 CSM reușește cu greu să țină aproape
Min. 53: 25-23 Adi Vasile renunță la portar pe faza ofensivă a CSM-ului, dar danezele au preluat controlul total al jocului
Min. 50: 23-21 Danezele revin pe tabelă și sunt la conducere
Min. 45: 19-19 cele două echipe merg cap la cap
Min. 40: 16-18 Grubisic face un meci foarte bun și o ține, prin intervențiile ei, în cursa calificării pe CSM
Min. 35: 15 – 15 Danezele ealează pe fondul unui joc neglijent al româncelor
Min. 31: 12-14 CSM București este la 30 de minute de calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor
Min. 30 12-14 S-a încheiat prima repriză. CSM etalat un joc foarte bun și intră la cabine în avantaj
Min. 25: 10-11 Româncele continuă să aibă meciul în control. Neagu face legea pe teren
Min. 20: 7-9 ”Tigroaicele” evoluează mult mai bine decât în meciul tur
Min. 19: 6-9 Neagu marchează cu o aruncare de clasă mondială
Min. 17: 6-6 Esbjerg are superioritate numerică pe teren. Arbitrii au dictat numeroase eliminări de ambele părți, dar ”Tigroaicele” sunt în joc grație evoluției Cristinei Neagu
Min. 10: 4-2 Gazdele s-au desprins profitând de avantjul numeric
Min. 5: 2-1 Grubisic a avut trei intervenții bune, dar CSM București evoluează cu două jucătoare mai puțin
Min. 2: 0-0 Neagu ratează de la 7 metri
Min. 1: 0-0 A început meciul
CSM București are o misiune aproape imposibilă în nordul Europei. Danezele de la Ebsjerg sunt neînvinse în Liga Campionilor din septembrie 2021.
Meciul Esbjerg – CSM Bucureşti are loc duminică, 8 mai, cu începere de la ora 17:00, în cadrul manşei retur a sferturilor de finală din Liga Campionilor la handbal feminin. Tigroaicele au pierdut la Bucureşti primul meci, scor 25-26, cu un gol primit aproape pe sirena de final a partidei. În cele 60 de minute de la Esbjerg CSM trebuie să întoarcă soarta calificării.
Întâlnirea Esbjerg – CSM Bucureşti se dispută duminică, 8 mai, de la ora 17:00, în Blue Water Dokken Arena din localitatea daneză, o sală modernă şi cochetă, dar care are numai 2996 de locuri. Echipa este însă foarte iubită de locuitorii din Esbjerg, ce e drept având performanţe net superioare fotbalilştilor, care actualmente sunt în a doua ligă.
Pentru a se califica CSM Bucureşti fie trebuie să câştige la două goluri, fie la un gol dar să marcheze mai mult de 26 de goluri, fie să intre în prelungiri dacă scorul va fi identic, dar în favoarea lor. O victorie la un gol, dar fără a marca minim 26 de goluri, ar însemna ratarea calificării în Final Four.
Partida Esbjerg – CSM Bucureşti se joacă duminică, 8 mai, de la ora 17:00, în Blue Water Dokken Arena din oraşul danez în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin şi este transmisă în direct pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1. O mai puteţi viziona şi intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
Antrenorul echipei bucureştene, Adi Vasile, care este totodată şi selecţionerul naţionalei feminine a României, spune că acest retur de la Esbjerg este o mare provocare pentru elevele sale, care trebuie să demonstreze că au valoarea necesară pentru a obţine calificarea la Final Four, acolo unde nu au mai fost de patru ani.
Şi la Esbjerg CSM nu le va avea în teren pe interul Barbara Lazovic, operată de ruptura de ligamente şi extrema olandeză Martine Smeets. În rest Adi Vasile are tot lotul la dispoziţie, inclusiv cele două jucătoare sosite în perioada de iarnă, Tamara da Silva şi Eduarda Amorim. CSM suferă totuşi în zona de 9 metri, acolo unde se bazează aproape exclusiv pe Cristina Neagu şi pe pătrunderile Elisabethei Omoregie.
Adi Vasile laudă foarte mult adversarul din sferturi, considerând că echipa daneză este printre cele mai bune din lume, dacă nu cumva cea mai bună, în privinţa reuşitei combinaţiilor de la 9 metri. El însă spune că diferenţa de un gol înregistrată în primul meci arată un pronunţat echilibru între Esbjerg şi CSM şi de aceea este optimist că scorul poate fi întors.
Victoria de la Bucureşti a determinat bookmakerii să acorde destul de clar prima şansă la a repeta rezultatul echipe daneze. Aceasta a primit 1,45 la victorie iar CSM, dacă va reuşi să răstoarne situaţia are cotă de 3,80. Egalul are cotă 9,00. Şansă dublă X2 are şi ea cotă foare bună, 2,10. Total goluri peste 52 are cotă 1,80.
La nivelul meciurilor directe CSM Bucureşti stă mai bine, având cinci victorii. Un meci s-a terminat egal, la Bucureşti iar de trei ori s-au impus jucătoarele de la Esbjerg. În lotul acestora sunt însă nu mai puţin de şase jucătoare din Norvegia, aici ajungând după perioada în care a fost accidentată la CSM şi celebra Nora Mork.