Daniel Bîrligea a plecat în Serie A la Frosinone, iar FCSB va încasa pentru atacant 1,5 milioane de euro în primă fază și alte 3,5 milioane dacă echipa nu va retrograda în Serie B. O afacere bună pentru Gigi Becali, dar care a lăsat echipa descoperită.
În acest sens, bucureștenii s-au reorientat rapid, astfel că Gigi Becali a pus ochii pe Denis Drăguș. Atacantul celor de la Trabzonspor este momentan jucătorul turcilor pentru că mai are contract două sezoane acolo, timp în care ar câștiga 3 milioane de euro.
Cu toate acestea, așa cum Cristi Coste anunța în EXCLUSIVITATE la FANATIK SUPERLIGA, FCSB ar putea să-l aducă pe Drăguș sub formă de împrumut. O afacere care l-ar mulțumi și pe Gigi Becali, și pe cei de la Trabzonspor și, de ce nu, chiar pe jucător.
„Sunt informații, încă din luna iulie v-am spus, că Drăguș și-a dat OK-ul să joace la FCSB. Totul depinde de această despărțire de Trabzonspor. Omul nu este nici atât de prins cu inima de fotbalul românesc ca să renunțe la 3 milioane de euro.
Cred că situația lui Drăguș la Trabzonspor e bătută în cuie. Nu va juca, indiferent că se va schimba antrenorul. Mai are doi ani de contract, înseamnă 3 milioane de euro. Ultima discuție, negocierile cu Trabzonspor, au fost ca Trabzon să-i dea 600.000 de euro să rezilieze, dar el nu a acceptat”, a explicat, pentru început, Cristi Coste, în direct la FANATIK SUPERLIGA.
Giovanni Becali, cel mai cunoscut agent de jucători din România, a comentat această informație. Spune că vărul său Gigi Becali ar putea să-i ofere lui Drăguș cel puțin 500.000 de euro salariu fără bonusuri. Patronul celor de la FCSB anunțase deja public că vrea să îi ofere atacantului lui Trabzon aproximativ 1 milion de euro salariu, cu tot cu bonusuri speciale.
„FCSB are nevoie de puțină liniște acum. Poate-l așteaptă pe Drăguș (n.r. în locul lui Bîrligea). Are peste 1,2 milioane de euro. Eu cred că 500.000 poate să dea și FCSB. Gigi poate să-i dea un milion cu bonusuri, câștigare campionat, mers în grupe.
Ar fi să finisezi gaura aia, să o umpli cu ceva ce cunoști, mai bun și mai… parcă Drăguș e mai tehnic decât Bîrligea. Scapă pe contraatac frumos, elegant, știe să dea goluri din poziții dificile. Una e să scapi pe centru sau alta e mai pe stânga. Aici e problema că turcii au dat bani pe el și are salariu mare”, a declarat Giovanni Becali la GIOVANNI SHOW.