Este doliu la Hollywood după dispariția lui Jan Shepard, o actriță emblematică din Epoca de Aur a cinematografiei. Deși vârsta avansată și-a pus amprenta asupra ei, sfârșitul a venit mult prea devreme, grăbit de o boală nemiloasă cu care corpul său nu a mai reușit să lupte.
Jan Shepars a fost o prezență strălucitoare pe marile ecrane, jucând alături de iconicul Elvis Presley și lăsând o amprentă puternică în industria divertismentului, cu o carieră ce a inclus și numeroase apariții în emisiuni TV.
Deși au trecut decenii de la începerea carierei sale, moștenirea sa rămâne vie în inimile celor care au iubit-o și admirat-o. Iar tristețea pierderii este resimțită profund de toți cei care au avut privilegiul să o cunoască.
Actrița și vedeta muzicii country avea 96 de ani. Dar, conform anunțului oficial, aceasta a murit pe 17 ianuarie, în Burbank, California, din cauza pneumoniei provocate de insuficiența respiratorie.
Jan Shepard și Elvis Presley au împărțit pentru prima dată ecranul în 1958, în filmul King Creole, în care ea a jucat rolul surorii cântărețului, Mimi. Între ei s-a născut o prietenie deosebită, iar pe parcursul anilor s-au întâlnit frecvent pentru a lua prânzul împreună.
Ba mai mult de atât, Elvis mărturisit că și-ar fi dorit să aibă o soră ca Jan în viața reală. Destinul i-a adus din nou împreună în 1966, în filmul Paradise, Hawaiian Style, un alt succes al carierei lor. Noua colaborare le-a consolidat legătura specială, creându-și amintiri pe care le-au păstrat în suflet până la final.
Jan Shepard a lăsat o amprentă semnificativă în cinematografia hollywoodiană, apărând în numeroase seriale de succes, în special în genul Western, precum Gunsmoke, Tales of the Texas Rangers, Rawhide, Laramie, Wanted: Dead or Alive, The Lone Ranger și The Virginian.
Pe lângă acestea, Shepard a jucat și în drame celebre precum Perry Mason, alături de alte producții notabile, cum ar fi Dr. Christian și Private Secretary. De asemenea, actrița nu s-a limitat doar la colaborările cu Elvis Presley. În 1959, ea a jucat într-un alt film cult, Attack of the Giant Leeches, adăugând diversitate și profunzime carierei sale deja impresionante.
Jan Shepard a fost răpusă de doliu după decesul soțului său, actorul Dirk London. Cei doi s-au întâlnit în 1951 și s-au căsătorit după trei ani de relație, rămânând împreună până în 2022, când acesta a decedat, scrie newsbreak.com.