News

Este eficient vaccinul Pfizer împotriva variantei din India? Ce spune co-fondatorul de la BioNTech

28.04.2021 | 15:49
Este eficient vaccinul Pfizer impotriva variantei din India Ce spune cofondatorul de la BioNTech
ADVERTISEMENT

Co-fondatorul Biontech, Ugur Sahin, a transmis miercuri, că are toată încrederea că vaccinul pe care compania lui l-a dezvoltat împreună cu Pfizer este foarte eficient împotriva variantei din India a coronavirusului.

Cercetătorul a explicat că încă se mai efectuează teste pentru a vedea modul în care serul respectiv acţionează împotriva variantei descoperită în India.

ADVERTISEMENT

“Încă mai testez varianta indiană, dar varianta indiană are mutații pe care le-am testat deja și pe care vaccinul nostru funcționează împotriva, așa că sunt încrezător”, a spus Sahin, conform Economictimes.

Cât de eficient este vaccinul Pfizer împotriva variantei din India? Co-fondatorul BioNTech: ”Sunt încrezător”

“Vaccinul este construit inteligent și sunt convins că bulbecul va ține. Și dacă trebuie să întărim bulbecul din nou, atunci o vom face, că nu mă îngrijorează”, a adăugat el.

Richard Neher, specialist de la Universitatea din Basel, dar şi Christian Drosten, de la un spital din Berlin, consideră că tulpina indiană a coronavirusului nu necesită mai multă atenţie decât cea braziliană sau cea sud-africană, conform Observatornews.

ADVERTISEMENT

Cei doi experți consideră că principalul obiective rămâne acela ca ţările afectate în această perioadă să aibă acces cât mai rapid la vaccin.

Varianta indiană a coronavirusului a creat panică la nivel global, mai ales că este considerată vinovată pentru numărul mare de infecţii şi de decese provocate în India, în ultima perioadă. După mai multe zile consecutive în care a doborât record după record, India a ajuns într-un punct critic. Bilanțul total al infecțiilor din India a trecut de 17 milioane.

ADVERTISEMENT

UE va oferi ajutor Indiei prin activarea Mecanismului său european de protecție civilă, a anunțat duminică președintele Comisiei Europene pe Twitter, Ursula von der Leyen.

De asemenea, Statele Unite vor trimite imediat componente pentru producerea de vaccinuri, precum şi echipamente medicale, în contextul unei explozii a cazurilor de COVID-19, a anunţat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden.

ADVERTISEMENT