Este oficial! După cazul Caracal, cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul

Daniel Șuta   
în HotNews
27/08/2019, 17:34
Este oficial! După cazul Caracal, cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul
Cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul. Sursa foto: idevice.ro

Așa cum era de așteptat, ca efect al cazului Caracal, cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul. Decizia a fost adoptată în ședința de Guvern de astăzi, când s-a hotărât ca amenzile pentru apelurile false la 112 să fie mai aspre. Viorica Dăncilă a comunicat această hotărâre în urma unor discuții cu Raed Arafat, iar pentru asta a fost emisă o ordonanță de urgență.

Cartelele prepay se vor vinde doar cu prezentarea buletinului

Așadar, de la 1 ianuarie 2020, cartelele prepay se vor achiziționa de către clienți doar dacă prezintă actul de identitate. În cazul persoanelor care au deja cartele prepay, aceștia vor fi obligați să comunice datele de identificare în următoarele opt luni, adică până la 1 septembrie 2020. Este vorba despre oricine deține sau își cumpără o cartelă prepay până la 31 decembrie 2019.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Pentru ca lucrurile să fie mai clare, companiile de telefonie mobilă și autoritățile vor iniția campanii de informare în legătură cu modul în care trebuie să acționeze clienții și cum trebuie, de fapt, să transmite datele de identificare. Totodată, amenzile pentru apelurile false se măresc de la 1.000 la 5.000 de lei, pentru că multe din aceste apeluri blochează urgențele reale transmise la Serviciul 112.

cartelele prepay
Decizia privind cartelele prepay a fost luată prin ordonanță de urgență. Sursa foto: TechCafe

De la 1 ianuarie 2020, vom cumpăra cartele SIM doar cu actul de identitate

„Această obligație intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020, iar începând cu data de 1 septembrie 2020 este interzisă furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans prin intermediul cartelelor SIM ai căror utilizatori finali nu au pus la dispoziția furnizorului datele de identificare. Deci de la 1 septembrie 2020 nu se va mai putea vinde o cartelă SIM fără să fie prezentate actele de identificare ale utilizatorului”, a transmis guvernul prin purtătorul de cuvânt Nelu Barbu.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles