Kylian Mbappe își trece în palmares un trofeu individual important în primul său sezon la Real Madrid. Fotbalistul francez este oficial câștigătorul Ghetei de Aur, Mohamed Salah fiind singurul care ar fi putut să-i fure această distincție.
Chiar dacă a câștigat un singur trofeu cu Real Madrid la primul său sezon în tricoul „blanco”, Kylian Mbappe a fost o adevărată bestie în campionatul Spaniei, acolo unde a terminat primul în clasamentul marcatorilor.
Fotbalistul evaluat de Transfermarkt la 170 de milioane de euro a marcat o dublă în ultimul meci al sezonului, cel cu Real Sociedad și a încheiat stagiunea cu 31 de reușite în 34 de apariții pentru Real Madrid.
Mohamed Salah era singurul care putea să-i mai fure trofeul lui Mbappe, dar egipteanul care evoluează la Liverpool trebuia să mai marcheze de patru ori pentru a-și trece în cont acest trofeu individual.
Starul „cormoranilor” nu a reușit decât un gol în disputa cu Crystal Palace și a încheiat campionatul cu un total de 29 de reușite. El și-a trecut totuși în cont și 18 pase decisive, dar a fost prea puțin pentru a-l detrona pe atacantul lui Real.
Mbappe este la al șaptelea sezon în carieră când câștigă titlul de cel mai bun marcator în campionatul unde evoluează. El a mai reușit această performanță în șase rânduri în Ligue 1.
1. Kylian Mbappe – 62 puncte (31 de goluri x 2)
2. Viktor Gyokeres – 58,5 (39 goluri x 1.5)
3. Mohamed Salah – 58 (29 goluri x 2)
4. Robert Lewandowski – 54 (25 x 2)
5. Harry Kane – 52 (26 x 2)