Ministrul educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că elevii nu vor mai avea parte de note începând cu 2023, la materiile menționate, în condițiile în care orientarea școlară și portofoliul educațional al elevilor sunt lucruri de bază.
”Pentru elevi am definit o serie de lucruri. Învăţământul obligatoriu va cuprinde grupa mică, începând cu anul 2030, cuprinde deja grupa mijlocie, grupa mare, din învăţământul preşcolar, învăţământul primar, secundar inferior şi învăţământul liceal.
Parcursul şcolar şi evaluările elevilor au ca scop evaluarea, orientarea, încurajarea, optimizarea învăţării şi dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare ale elevilor. Evaluarea va fi centrată, conform acestei legi, pe competenţe. În plus, este obligatoriu să se ofere feedback în timp real, elevilor, şi aceste evaluări vor sta la baza planurilor individuale de învăţare”, a explicat ministrul.
Elevii care în 2023 se vor afla la finalul grupei mari a grădiniței vor avea parte de un raport de evaluare, făcut de profesori, care trebuie să arate concret care sunt competențele cognitive, emoționale și sociale ale copilului.
Ulterior acestui raport, actitivatea didactică pe perioada clasei pregătitoare va ține cont de acest raport, potrivit ministrului Educației.
La finalul clasei pregătitoare, dar și al clasei întâi, profesorii vor avea din nou de pregătit un raport descriptiv de evaluare. Acest raport va conține mențiune referitoare la dezvoltarea fizică și cognitivă, socio-emoțională, de limbaj, precum și a abilităților de citit, de scriere, a calculului matematic și a abilităților de învățare, potrivit ministrului Cîmpeanu.
Mai mult, elevii vor susține evalăuri scrise la nivel național, la limbă și comunicare și matematică, la finele claselor a doua, a patra și a șasea.
”Viziunea acestei legi cu privire la portofoliul educaţional este radical schimbată”, a declarat Cîmpeanu, conform News.ro.
Ministrul Cîmpeanu a anunțat că, în învăţământul primar inferior se vor oferi note de la 1 la 10, iar în cel superior şi în cel terţiar tot note de la 1 la 10.
”Prin excepţie, la disciplinele care fac parte din ariile curriculare Arte şi Educaţie Fizică şi Sport, precum şi la alte discipline care pot fi stabilite prin ordin de ministru, se acordă calificative de genul Admis sau Respins şi nu note de la 1 la 10, cu excepţia învăţământului vocaţional”, a mai completat ministrul. Excepție vor face Artele și Educația Fizică, unde nu va exista decât un calificativ de Admis sau Respins.
Portofoliul educaţional va cuprinde rezultatele înscrise în catalogul electronic, recomandări de recuperare, toate diplomele, certifucatele dobândite la activităţile de învăţare şi se va utiliza din grupa mijlocie de la grădiniţă, fiind obligatoriu pe tot parcursul învăţământului preuniversitar.