News

Este oficial. Persoanele suspecte de alergii beneficiază de analize și teste gratuite

11.01.2021 | 13:41
Este oficial Persoanele suspecte de alergii beneficiaza de analize si teste gratuite
Teste și analize gratuite pentru persoanele suspecte de alergii. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 8 ianuarie, legea care oferă persoanelor suspecte de alergii posibilitatea de a beneficia, alături de cele care au fost deja confirmate cu aceste afecțiuni, de analize și tratamente gratuite.

Astfel, decontarea analizelor se va face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, la recomandarea medicului alergolog și cu respectarea normelor metodologice de aplicare a acestei măsuri, care vor fi emise după aproximativ șase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ.

ADVERTISEMENT

Legea 4/2021 are ca obiect de reglementare instituirea cadrului normativ pentru protecţia, siguranţa vieţii şi respectarea, în condiţii de egalitate şi nediscriminare, a drepturilor persoanelor cu boli şi afecţiuni alergice, precum şi ale persoanelor care prezintă suspiciunea de a fi diagnosticate cu astfel de boli şi afecţiuni.

Analize și teste gratuite pentru persoanele suspecte de alergii

Cu alte cuvinte, măsurile se vor aplica pentru afecțiuni precum astmul bronşic, rinita alergică, alergie alimentară, rinoconjunctivita alergică, dermatită alergică, anafilaxie. Trebuie spus, însă, că prezenta lege nu se aplică persoanelor diagnosticate sau care sunt suspecte de intoleranţe alimentare ori boală celiacă (intoleranță permanentă la gluten).

ADVERTISEMENT

Măsurile prevăzute de prezenta lege au ca obiective: facilitarea şi efectuarea diagnosticării precoce a persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu astfel de boli şi afecţiuni alergice, identificarea, înregistrarea şi evidenţa persoanelor diagnosticate cu boli şi afecţiuni alergice, îmbunătăţirea tratamentului cetăţenilor diagnosticaţi cu boli şi afecţiuni alergice, prevenirea apariţiei complicaţiilor şi ameliorarea stării de sănătate, facilitarea integrării acestor persoane în şcoală, în activităţi sportive şi în muncă”, se arată în acest proiect legislativ.

De asemenea, persoanelor cărora li se adresează această lege le este garantat accesul în condiţii de nediscriminare în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sau particular, inclusiv cele care funcţionează cu program prelungit şi care asigură sau nu servicii de masă, în unităţile spitaliceşti, de stat sau privat şi în unităţile de cazare, de stat sau private, care organizează tabere pentru copii, cu condiţia informării, în prealabil, cu privire la participarea copiilor diagnosticaţi cu boli sau afecţiuni alergice şi a celor care sunt suspectaţi a fi diagnosticaţi cu boli sau afecţiuni alergice.

ADVERTISEMENT

Potrivit actului normativ, minorii care prezintă risc de șoc anafilactic vor primi anual și în mod gratuit o doză de adrenalină pentru autoinjectare. Acestea vor fi eliberate la începutul fiecărui an, în baza unui document medical de la medicul alergolog.

Șocul anafilactic este insuficiența circulatorie acută ce apare în urma unei reacții severe față de alergene, iar adrenalina pentru autoinjectare este un dispozitiv medical autorizat pentru tratamentul de urgență al anafilaxiei (reacția de hipersensibilitate severă, care poate duce la decesul persoanei) destinat utilizării în condiții de siguranță de către cel afectat, însoțitori sau profesioniști din sistemul medical, pentru administrarea intramusculară a unei doze prestabilite de adrenalină.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește unităţile de învăţământ preuniversitar, acestea vor avea obligaţia ca, atât pentru copiii diagnosticaţi cu boli şi afecţiuni alergice, cât şi pentru cei care sunt suspectaţi a fi diagnosticaţi cu boli şi afecţiuni alergice, dovedite prin adeverinţă medicală emisă de medicul alergolog, să asigure, după caz, toate mesele, conform programului la care este înscris copilul sau posibilitatea pentru familie, părinţi, tutore ori reprezentant legal de a aduce în respectivele unităţi alimentele necesare hrănirii copiilor, în recipiente separate, servite individual.

Persoanelor care sunt suspectate a fi diagnosticate cu boli şi afecţiuni alergice le sunt decontate analizele şi testele specifice necesare diagnosticării. Decontarea se realizează prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la recomandarea medicului alergolog.

Fiecare persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi care prezintă risc de şoc anafilactic beneficiază, anual şi în mod gratuit, de o doză de adrenalină pentru autoinjectare, în baza documentului medical eliberat de medicul alergolog”, se arată în Legea 4/2021.

ADVERTISEMENT