Radu Drăgușin a fost aspru criticat de un fost căpitan al lui Tottenham Hotspur după ce a fost în prim-plan la ambele goluri marcate de Arsenal. Legenda clubului londonez a avut afirmații dure la adresa fundașului român, spunând că modul în care se apără este patetic.
Graham Roberts (65 de ani) este un fost fundaș de naționalitate britanică, născut la Southampton și care a evoluat în 209 meciuri pentru Tottenham, timp în care a fost și căpitanul londonezilor. De-a lungul carierei sale, Roberts a mai jucat pentru Chelsea, Rangers și West Bromwich Albion.
În contextul în care Tottenham a pierdut o nouă partidă în Premier League, împotriva lui Arsenal, legenda lui Spurs a ieșit la atac și l-a criticat aspru pe Radu Drăgușin.
Internaționalul român de 22 de ani a fost participant în ambele faze din care „tunarii” au reușit să marcheze. Mai întâi, cu toate că s-a ținut bine după fotbalistul brazilian, Radu l-a scăpat din marcaj pe Gabriel Magalhaes în timpul unei lovituri de la colț.
Norocul nu a fost de partea lui Drăgușin. Deși execuția cu capul a fundașului lui Arsenal nu era sub nicio formă cadrată pe poartă, mingea l-a lovit în corp pe Solanke din care a ricoșat în proprie poartă.
La al doilea gol, faza lui Arsenal l-a prins plasat greșit pe fundașul echipei naționale a României. După ce Bissouma a pierdut o minge la mijlocul terenului, Radu Drăgușin nu a mai reușit să strângă la timp în partea stângă, unde Odegaard îl angajase foarte bine pe Trossard, care a reușit să înscrie printr-un șut la colțul lung.
Graham Roberts a comentat la rândul său, prin intermediul rețelei scoiale „X”, primul gol primit de Tottenham:
„Nu știm să ne apărăm la cornere, nu suntem buni la asta. Drăgușin nici nu s-a uitat la minge – cum poți degaja mingea dacă nu te uiți la ea… Este patetic!”, a scris fostul căpitan al lui Spurs
Publicația TBR Football este de părere că stilul lui Spurs necesită jucători mult mai tehnici decât este Drăgușin. Chiar dacă atât Gray, cât și Kinsky au gafat la golurile primite, cei doi au fost iertați deoarece „Știu cu mingea”:
„Tehnica lui Radu Dăgușin la balon ar trebui să fie o preocupare pentru Postecoglou, în condițiile în care are pretenția ca jucătorii lui să înceapă constucția din spate, de la portar.
Antonin Kinsky și Archie Gray comit și ei greșeli, dar amândoi știu cu mingea, sunt tehnici. Ceea ce nu se poate spune despre Drăgușin. El a pierdut posesia de șapte ori și a avut o precizie paselor de 77 la sută pe Emirates. Tottenham trebuie să cumpere un nou fundaș central luna aceasta”, este opinia TBR Footbal
Tottenham nu pare să dorească să îi dea drumul lui Radu Drăgușin sau să aducă pe altcineva în locul său. În ultimele zile, presa franceză a speculat faptul că internaționalul român ar putea ajunge pe Parc des Princes, la PSG, contra sumei de 50 de milioane de euro, însă Spurs nici nu se gândește să-l vândă, mai ales din pricina faptului că echipa antrenată de Ange Postecoglou are toată defensiva în infirmerie.
Dacă transferul lui Drăgușin în Franța s-ar concretiza, fundașul ar înregistra un transfer record pentru un fotbalist român. În acest moment, tot Drăgușin se află pe primul loc în clasamentul sumelor de transfer, după ce Tottenham a plătit 25 de milioane de euro către Genoa pentru a-l aduce la Londra.