Ludovic Orban va primi o funcție în Administrația Prezindențială, susțin sursele politice. Se pare că totul se datorează faptului că și-a manifestat susținerea față de Nicușor Dan în timpul alegerilor prezidențiale.
Drumul lui Ludovic Orban către Administrația Prezidențială începe să se contureze. Potrivit antena3.ro, unele surse politice susțin că Ludovic Orban ar urma să primească o funcție în Administrația Prezidențială.
Liderului partidului Forța Dreptei a fost de partea lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale de acum câteva luni. La finalul lunii mai, Ludovic Orban a declarat că se va gândi la propunerea președintelui României dacă acesta îi va oferi o funcție de consilier prezidențial.
„Eu sunt un om politic şi sunt liberal. Eu vreau să fac politică liberală. Şi asta voi face. Sigur, acum dacă preşedintele îmi va cere ceva, probabil voi ţine cont de cerere şi dacă va fi ceva care să fiu eu convins că pot să o fac bine, o să o fac bine. Dar eu nu am cerut nimic. Susţinerea pentru Nicuşor Dan a fost, ca să zic aşa, aproape necondiţionată.”, a spus Lodovic Orban.
Președintele României și Ludovic Orban se cunosc de multă vreme, având în vedere că amândoi au fost activi pe scena politică. Actualul lider a partidului Forța Dreptei a fost cel care l-a propus pe Nicușor Dan candidat la alegerile din 2020 pentru scaunul de la Primăria Generală a Bucureștiului. Totul se întâmpla pe vremea când Ludovic Orban era președinte PNL.
De când Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, Ludovic Orban și-a manifestat susținerea pentru el. Ba mai mult, a avut mereu încredere în el, spunând că este un candidat foarte bun pe care îl preferă oamenii.
În interviurile acordate, Ludovic Orban a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Nicușor Dan. Liderul partidului Forța Dreptei a apreciat capacitățile politice ale actualului președinte al României, descriindu-l drept „un om care nu este prizonierul niciunul clan politic.”
„Nicușor Dan este un om serios, un om așezat, un om echilibrat, un om modest. Este un om care nu este prizonierul nici unui clan politic, nu trebuie să favorizeze nici o grupare. Este un om care a reușit să demonstreze că face instituțiile să funcționeze și că are capacitatea de a asigura o conducere echilibrată într-un stat democratic.”., spunea Ludovic Orban, potrivit rfi.ro