Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Eu nu am fost coleg cu Duckadam, dar nu l-am abandonat”. Gigi Becali, săgeți pentru marea echipă de la Sevilla a Stelei

Gigi Becali a vorbit, din nou, despre dispariția marelui Helmut Duckadam. Patronul FCSB a lansat câteva săgeți către foștii colegi de la Steaua ai portarului
03.12.2024 | 13:35
Eu nu am fost coleg cu Duckadam dar nu lam abandonat Gigi Becali sageti pentru marea echipa de la Sevilla a Stelei
„Eu nu am fost coleg cu Duckadam, dar nu l-am abandonat”. Gigi Becali, săgeți pentru marea echipă de la Sevilla a Stelei. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Gigi Becali deplânge dispariția lui Helmut Duckadam. Fostul mare portar al Stelei s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani.

Gigi Becali, săgeți către Steaua ’86 după moartea lui Duckadam: „Mi-a plăcut demnitatea lui”

Toată lumea fotbalului din România și nu numai plânge după Helmut Duckadam. Pe 11 august 2010 a fost numit președinte de onoare al FCSB-ului, funcție pe care a ocupat-o până în anul 2020.

„Era om bun și demn. Eu nu l-am abandonat, deși n-am fost coleg cu el. La București a venit datorită mie. L-am sprijinit. Eu îi dădeam 2500 de euro pe lună. După i-am micșorat la 1500, atunci cu criza. Mai lua și pensie 2000… 4500 de euro nu sunt bani? De ce să n-aibă bani?

ADVERTISEMENT

El ducea o viață decentă. Avea o viață frumoasă. Mi-a plăcut demnitatea lui. El spunea că FCSB e continuatoarea pe plan sportiv. Niciodată n-a spus altceva. Când comenta fazele, niciodată nu era părtinitor. El mereu spunea adevărul.

Una peste alta, era om bun”,  a declarat Gigi Becali, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.

ADVERTISEMENT

Fanii roș-albaștrilor își pot lua adio de la „Eroul de la Sevilla” la Arena Națională

Marți, 3 decembrie, începând cu ora 14:00, trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam va fi depus la Arena Națională, după care va fi incinerat, conform dorinței sale testamentare.

ADVERTISEMENT

La Arena Națională sunt așteptați nu doar suporterii, ci și fotbaliștii campioanei României. FCSB se întoarce de la Galați, acolo unde luni, și în onoarea lui Duckadam, a învins-o pe Oțelul cu 4-1. 

ADVERTISEMENT

„Anunțul lui Gheorghe Mustață: ‘Astăzi, Peluza Nord va aduce un ultim omagiu Eroului nostru de la Sevilla. Cine vrea să își ia rămas bun de la Helmut alături de noi este așteptat la ora 18:00 la National Arena, intrarea dinspre B-dul Basarabiei 37-39’”, a citit Horia Ivanovici, anunțul postat pe Facebook de liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață.

Helmut Duckadam este al treilea fotbalist stelist din „Echipa de Aur” a Stelei care s-a stins din viață, după Lucian Bălan și Ilie Bărbulescu.

ADVERTISEMENT

Cati BANI INCASA HELMUT DUCKADAM DE LA GIGI BECALI! ANUNTUL PATRONULUI FCSB