Gigi Becali a vorbit despre atacanții „roș-albaștrilor” după FCSB – Sparta Praga, scor 2-3, la FANATIK SUPERLIGA. Latifundiarul din Pipera nu a fost impresionat de Victor Olatunji, vârful care i-a costat pe cehi doar 900.000 de euro.
„Roș-albaștrii” au fost eliminați din preliminariile Ligii Campionilor de Sparta Praga în turul trei. Formația cehă și-a asigurat calificarea în play-off încă din prima repriză, marcând trei goluri în 37 de minute în poarta lui Ștefan Târnovanu.
Unul dintre fotbaliștii care au intrat în evidență de la Sparta Praga a fost Victor Olatunji. Horia Ivanovici a spus că vârful cehilor a fost transferat pentru o sumă accesibilă și cluburilor românești: „L-ați văzut pe Olatunji, atacantul lor care i-a chinuit pe Dawa și Ngezana. Au dat 900.000 de euro pe el”.
Gigi Becali a declarat la FANATIK SUPERLIGA că Victor Olatunji nu l-a impresionat, deși atacantul cehilor s-a distrat cu defensiva „roș-albaștrilor”. Patronul din Capitală a mărturisit că își dorește un vârf combinativ, așa cum este și Denis Alibec.
„Am și eu angajați la club, dacă nimeni nu îmi prezintă niciun jucător, ce să fac? Încerc si eu, îmi mai trimit impresarii câte unul, le dau și eu mai departe. Mi-a plăcut ca forță, nu e ce vreau eu. Eu nu vreau Olatunji, eu vreau unul ca Alibec.
Vreau unul combinativ, nu unul ca Olatunji. Olatunji s-a bătut și gata, a dat vreun gol? Ce a hărțuit, dacă nu făcea ăla 11 metri îl mai vedeam pe Olatunji? Să vedem cum stăm, să vedem dacă Ștefănescu își revine până la iarnă, dacă nu mai luăm ceva acolo”, a spus Gigi Becali.
Gigi Becali a fost impresionat de prestația lui Daniel Popa din FCSB – Sparta Praga, scor 2-3. Patronul „roș-albaștrilor” a ajuns la concluzia că David Miculescu nu poate să joace vârf după eliminarea din Liga Campionilor.
„Popa a fost extraordinar, nu credeam așa ceva. M-a încântat, a scos ceva din toate duelurile, iar Miculescu nu a făcut asta deloc. E gras, trebuie să slăbească dacă vrea să joace. Din meciul ăsta am învățat că David Miculescu nu e număr 9.
Nu știu ce va juca, poate o să mai joace și vârf că nu avem. Vine Tănase, o să vedem. Este clar că David Miculescu nu este atacant, nu marchează goluri și nu câștigă dueluri. Este luptător, dar nu știe să facă mișcări cu spatele la poartă”, a mai spus Becali.