Eugen Cristea face 71 de ani! Marele actor, dezvăluiri zguduitoare: “Aș fi condamnat alte suflete la nenorocire”

Eugen Cristea împlinește astăzi, 18 aprilie 2023, vârsta de 71 de ani și este convins că lumea în care trăim nu este un loc bun pentru a face și crește copii. De asemenea, cunoscutul actor ne povestește despre realizările lui, personale și profesionale, și despre cele mai mari supărări.

Eugen Cristea face 71 de ani

Cunoscutul actor Eugen Cristea împlinește, astăzi, 18 aprilie, 71 de ani. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, actorul ne spune că, de ziua lui, dorește să nu mai fie agresat de stat și societate, să fie lăsat în pace.

Ne povestește cum și-a serbat ziua, alături de prieteni, la 16 ani, cum a devenit un fel de senzor când e vorba de oameni și mărturisește că s-ar retrage pe o insulă, alături de soția lui.

Eugen Cristea, la 71 de ani: ”Ca la 35”

La mulți ani, Dle Eugen Cristea. Cum vă simțiți azi, la împlinirea celor 71 de primăveri?

– Teoretic ca la 35, mulțumesc lui Dumnezeu, cu sănătatea stau bine. Normal că sunt sănătos dacă nu m-am vaccinat.(râde)

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz

“Vreau să fiu lăsat în pace, să nu mai fiu agresat”

Ce vă doriți, cu adevărat, de ziua dvs?

– În primul rând aș vrea să fac o mică precizare. În anul 1952, când m-am născut eu, ziua mea a picat într-o Vinere Mare și asta mi se pare că este un semn binecuvântat. De 60 de ani, în fiecare Vinere Mare eu țin post negru, că semn de recunoștință și de bucurie interioară față de credință.

Îmi doresc ce am vrut mereu, liniște pe de o parte și să fiu lăsat în pace pe de altă parte. Nu știu cât bine am făcut în viața asta, rău clar nu am făcut, niciodată, deși aș fi putut. Cei care ne-au făcut rău de-a lungul vieții au pățit-o. Sunt un omuleț liniștit, la locul meu, plătesc taxele la stat, sunt atent ca orice pensionar și vreau să fiu lăsat în pace, să nu mai fiu agresat.

Vă mai aduceți aminte cum vă petreceați ziua în copilărie? Mama vă pregătea ceva special?

-În general veneau câțiva colegi de la școală. Îmi aduc aminte de petrecerea de la 16 ani, în ’68, am făcut-o singur acasă pentru că ai mei erau plecați la niște prieteni și am rămas cu colegii singur acasă. Mama ne-a pregătit niște senviciuri delicioase cu unt și cu sardele, țin minte și acum, cu unt și brânză și niște parizer. Am găsit o sticlă de bitter și am luat fiecare câte o gură din ea, eram vreo 14 persoane.

Ce cadouri obișnuiți să primiți de la prieteni?

– Îmi place să fac cadouri, dar îmi place să și primesc, iar în ultimii mai cadourile care mi s-au făcut au avut tâlc, au fost haioase. Am primit o cutie de table foarte elegantă, o trusa mică de pictură, un fluier. Dacă organizez ceva majoritatea prietenilor vin cu flori pentru soție ceea ce mă bucură foarte mult.

Digisport.ro

Întrebarea care l-a făcut pe Bergodi să-și iasă din minți. Imagini fără precedent cu antrenorul italian

“Nu mi-am dorit niciodată copii, aș fi condamnat alte suflete la nenorocire”

Cum era tânărul Eugen Cristea la 20 de ani și cum este azi? Ce simțiți că ați câștigat și ce ați pierdut?

– Ca să încep cu sfârșitul întrebării, datorită unor nenorociți am pierdut 33 de ani din viață și m-am simțit umilit, batjocorit și marginalizat. Dacă așa arată țara pe care au visat-o bieții noștri strămoși, eu unul mă lipsesc. De aia am făcut și depresie. Singura soluție am crezut că este umorul, dar pentru asta ai nevoie de un public căruia să i te adresezi. Nu mi-am dorit niciodată copii, nici eu nici soția, aș fi condamnat alte suflete la nenorocire.

Am câștigat o înțelege mai profundă, care vine cu timpul, și am reușit să mă transform într-un fel de barometru, de senzor. De mulți ani încoace simt omul din jur cu care merită să mă împrietenesc sau nu. Știu bine când e dragoste la prima vedere și când e antipatie la prima vedere. Este un pas înainte pentru că așa am reușit să evit dezamăgiri. Poate că nu știu să-mi păstrez relațiile, poate sunt prea pretențios, prea rostitor de adevăr. Din cauza asta am din ce în ce mai puțini prieteni în jur dar pot să contez pe cei care au mai rămas. Cred foarte mult în prietenie și dragoste.

Aveți vreun vis neîmplinit încă?

– Dumnezeu m-a ajutat să văd aproape toată lumea, dar mi-aș dori să merg în Japonia, China, în partea aia.

“Consider că familia noastră este un model, și o spun cu toată tăria”

Care considerați că este cea mai mare realizare a dvs de până acum? Personal și profesional.

– Personal, în continuare consider că familia noastră este un model, și o spun cu toată tăria, din punctul de vedere al longevitatii personale și artistice. Din punct de vedere profesional se poate spune că treaba merge, dar nu așa cum mi-am dorit. Dacă fac un mic bilanț, în ultimii 14 ani în care a fost director Caramitru și încă vreo trei există cel puțin 3 roluri pe care le-aș fi putut juca, fără probleme și pe care, firește, le-au jucat alții.

V-ați sărbătorit vreodată ziua pe scenă, v-au surprins colegii?

– Da, am pățit-o de mai multe ori. Cea mai frumoasă a fost serbarea pe scena de la Sala Amfiteatru, înainte de anul 2000, când colegii mei împreună cu Marina Almășan au pus la cale o surpriză, au urcat pe scenă în mijlocul spectacolului, mi-au cântat și mi-au adus cadouri. Cel mai important cadou l-am primit de la Andrei Duban, o imitație de plastic a trofelui Oscar, pentru cel mai bun actor.

Altă dată eram într-o tabără pentru copii și mi-au adus pe scenă, ca surpriză, un măgăruș. L-au pus acolo și stătea nemișcat, am crezut că e împăiat. Asta până a pufnit și m-am speriat. Și la Antena1 mi-au adus un măgăruș.

“Nu datorez nimănui nimic, am făcut totul cu forța mea”

Dacă astăzi ați avea șansa să vă întâlniți cu Eugen cel mic, de ce i-ați spune să se ferească?

– L-aș sfătui să fugă de mizerie și să crească demn, eu de asta sunt cel mai mândru. Nu datorez nimănui nimic, am făcut totul cu forța mea apoi alături de soția mea. Nimeni nu a pus o piesă în scenă special pentru noi. Stăteam și mă gândeam că atunci când eram tinerel și frumușel vroiam să prins și eu un Ahmet, apoi am zis poate Laertes dar n-a fost să fie, și pe Poloniu l-am ratat, mi-a mai rămas groparul. Dacă îl ratez și pe asta îmi mai rămân craniul și fantoma lui Hamlet (râde).

Dacă ar fi să vă retrageți, la un moment dat, de pe scenă, unde ați vrea să va petreceți restul vieții alături de soția dvs?

– Aș vrea să mă duc pe o insulă, cred că ne-am descurca. Suntem niște oameni cultivați, am avea ce discuta și ce face.