Eugen Neagoe (57 de ani) a somat conducerea echipei Gloria Buzău, la finalul meciului pierdut cu Rapid (0-2), să facă o restructurare de lot în perioada de mercato de iarnă pentru ca formația să poată să se salveze de la retrogradare.
Antrenorul nou-promovatei a concluzionat după prima repriză a jocului că gruparea sa nu poate să emită pretenții pentru a rămâne în primul eșalon. Neagoe a afirmat că, în cazul în care nu vor fi aduși alți fotbaliști, este dispus inclusiv să plece de la Gloria Buzău.
”După prima repriză chiar nu putem să emitem pretenții. Am jucat foarte slab. Am fost nevoit să fac anumite schimbări. Unii jucători au avut probleme medicale extrem de serioase.
Nu puteam să încep cu ei. Mă refer la Matos și la Tavares. Dezamăgit de unii jucători care au avut o șansă pe care nu o să o mai aibă. Să joace în Giulești. Probabil nu o să o mai aibă. Că așa e la fotbal, există concurență.
În schimb, în repriza a doua am revenit în joc. Din păcate, nu am reușit să marcăm un gol să reintrăm în meci. Am făcut schimbări ofensive. Am făcut foarte mari greșeli pe care nu trebuia să le facem în prima repriză.
Am vorbit de peste o lună și jumătate cu oamenii care conduc destinele fotbalului din Buzău. Dacă oamenii se vor hotărî sau nu să facă ce trebuie, eu voi face tot ce pot să rămânem în prima ligă.
Nu suntem departe, nu este nimic de pierdut. Oamenii care conduc trebuie să se hotărască să rămânem pe drumul cel bun. Dacă dumnealor își doresc mai puțin și nu vor să facă nimic, nu am ce să fac.
Rapid a câștigat pe merit în prima repriză. În a două repriză nu au făcut nimic. Cred că sunt un antrenor realist. Am văzut un articol în care mi se spunea că am văzut un alt meci. Dinamo nici măcar nu a ajuns la noi în careu săptămâna trecută.
Dacă nu se vor trezi cei care trebuie să se trezească, ne vom strânge mâna și vor trebui să găsească (n.r.- antrenor) în altă parte”, a declarat Eugen Neagoe, la finalul eșecului administrat de giuleșteni, la primasport.ro.