Sport

Eugen Neagoe, atent cu jucătorii Universității Craiova. Cum i-a recompensat pe olteni după victoria cu FC Hermannstadt. Exclusiv

Eugen Neagoe i-a recompensat pe olteni după Universitatea Craiova - FC Hermannstadt, scor 2-0. „Geană” le-a pregătit o surpriză elevilor săi.
31.01.2023 | 08:29
Eugen Neagoe atent cu jucatorii Universitatii Craiova Cum ia recompensat pe olteni dupa victoria cu FC Hermannstadt Exclusiv
Eugen Neagoe, atent cu jucătorii Universității Craiova. Cum i-a recompensat pe olteni după victoria cu FC Hermannstadt. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Oltenii i-au făcut un debut de vis lui Eugen Neagoe pe banca tehnică a Universității Craiova, iar tehnicianul „alb-albaștrilor” i-a recompensat pe elevii săi. FANATIK a aflat că „Geană” le-a oferit câteva momente de relaxare alături de familie și cei dragi înaintea partidelor de foc cu Farul, CFR Cluj și FCSB din SuperLigă.

Eugen Neagoe i-a recompensat pe olteni după Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 2-0

Universitatea Craiova a câștigat primul meci din SuperLigă cu Eugen Neagoe pe bancă, iar oltenii și-au recăpătat încrederea odată ce antrenorul și-a rezolvat litigiul cu U Cluj. Jucătorii alb-albaștrilor au declarat că „Geană” știe cum să comunice cu ei, iar sfaturile din timpul partidelor îi ajută.

ADVERTISEMENT

Eugen Neagoe întreține atmosfera bună creată în vestiarul oltenilor după victoria cu FC Hermannsdat. FANATIK a aflat ce recompensă le-a pregătit alb-albaștrilor, înainte să înceapă ședințele de pregătire pentru confruntarea cu Farul Constanța, care este programată luni, de la ora 20:00.

În următoarea zi după succesul obținut împotriva trupei lui Marius Măldărășanu, elevii lui Eugen Neagoe s-a prezentat la baza pentru ședința de recuperare. La cantonamentul din Lunca Jiului a fost prezent și Rivaldo, iar fostul campion mondial și Balon de Aur a stat să facă poze cu oltenii.

ADVERTISEMENT

După un cantonament de iarnă epuizant și două confruntări în SuperLigă, FANATIK a aflat că oltenii au primit câteva zile libere, drept recompensă pentru victoria cu FC Hermannstadt. Câțiva dintre jucători au ales să își petreacă timpul în Bănie, însă unii dintre elevii lui Eugen Neagoe au părăsit Craiova.

Paul Papp a decis să rămână în apropierea Craiovei
Paul Papp a decis să rămână în apropierea Craiovei

Paul Papp a plecat nu departe de Bănie, pentru a profita la maxim de timpul liber oferit de Eugen Neagoe, iar acesta se relaxează într-un centru spa din județul Vâlcea, la aproximativ 60 de kilometri de Craiova. Dan Nistor  a plecat în comuna natală, Rucăr, pentru a fi aproape de familia sa.

ADVERTISEMENT
Dan Nistor și-a luat familia și s-a dus la Rucăr
Dan Nistor și-a luat familia și s-a dus la Rucăr

Problema cu care se confruntă Eugen Neagoe la Universitatea Craiova: „E greu să fac primul 11”

Andrei Ivan a fost one-man show la prima partidă din 2023 pe stadionul „Ion Oblemenco”, atacantul aducând victoria oltenilor cu cele două reușite. Eugen Neagoe a declarat că banderola de căpitan nu a ajuns din întâmplare pe brațul internaționalului român.

„Nu întâmplător l-am pus căpitan de echipă pe Andrei. Avem un lot valoros, cu jucători foarte importanți. Ne așteptăm și trebuie să vină cu execuții bune, a marcat și la acel corner, a înțeles bine unde să atace și am lucrat și dimineață aceste faze. Nu degeaba e un jucător de echipă națională”. a declarat Eugen Neagoe.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a fost activă pe piața transferurilor în această iarnă, iar oltenii au un lot competitiv în acest moment. Eugen Neagoe a declarat că este foarte complicat să formeze primul 11 și să renunțe la anumiți jucători din lot la partidele din SuperLigă.

„Toți jucătorii vor avea șanse. Sunt jucători foarte buni rămași și în afara lotului. Nu eu dau jucători afară. E greu să fac primul 11 și cei 20 de jucători trecuți pe foaie la fiecare partidă, dar e mai bine așa decât să nu avem cu cine să facem lotul”. a spus tehnicianul Universității Craiova.


  • Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,18 este cota pentru „peste 2,5 goluri” la meciul Farul Constanţa – Universitatea Craiova 

ADVERTISEMENT