Sport

Eugen Neagoe, bătăi de cap din cauza problemelor de lot înainte de FC Voluntari – Universitatea Craiova: „Sper să fiu foarte inspirat”. Video

Eugen Neagoe se confruntă cu probleme de lot înainte de FC Voluntari - Universitatea Craiova. Oltenii au absențe importante în defensivă înaintea confruntării cu ilfovenii.
25.02.2023 | 14:21
Eugen Neagoe batai de cap din cauza problemelor de lot inainte de FC Voluntari  Universitatea Craiova Sper sa fiu foarte inspirat Video
Eugen Neagoe se confruntă cu probleme de lot înainte de FC Voluntari - Universitatea Craiova. sursă foto: SPort Pictures
ADVERTISEMENT

FC Voluntari – Universitatea Craiova se va juca duminică, de la ora 17:45, iar Eugen Neagoe și-a făcut planurile înaintea partidei cu trupa lui Liviu Ciobotariu. „Geană” nu va putea conta pe Vladimir Screciu, Mihai Căpățînă și Bogdan Vătăjelu, însă antrenorul alb-albaștrilor anunță revenirea lui Ștefan Baiaram în ofensiva juveților.

Eugen Neagoe, temător înainte de FC Voluntari – Universitatea Craiova: „Pierd destul de greu pe teren propriu. Este o echipă grea”

Eugen Neagoe vrea să obțină cele trei puncte puse în joc din confruntarea cu FC Voluntari, formație fără victorie în 2023. Tehnicianul Universității Craiova este încrezător în elevii săi și speră ca oltenii să câștige toate cele patru partide rămase din sezonul regulat.

ADVERTISEMENT

„Partida este dificilă, știm cu toții că FC Voluntari este o echipă grea, care pierde destul de greu pe teren propriu, chiar dacă au pierdut ultimele partide pe care le-au disputat la Voluntari. CFR Cluj a reușit să câștige cu 1-0 greu dintr-un autogol, iar FCSB cu scorul de 2-1, știm ce s-a întâmplat la acea partidă.

Este o echipă grea, care are jucători valoroși cu experiență foarte mare, dar am încredere în băieții noștri. Venim după două rezultate bune împotriva CFR Cluj și FCSB, sunt convins că duminică băieții vor face tot ce depinde să câștigăm jocul, este foarte important pentru noi.

ADVERTISEMENT

Mai sunt patru partide, toate vor fi foarte dificile, dar sper să merităm punctele puse în joc prin evoluția noastră. Îmi doresc ca fanii noștri să plece mulțumiți de la stadion, așa cum i-am văzut și după meciul cu FCSB”, a declarat Eugen Neagoe.

Universitatea Craiova, probleme de lot înaintea partidei cu FC Voluntari: „Sper să fiu inspirat la alegerea primului 11”

Universitatea Craiova are probleme înaintea confruntării cu FC Voluntari, iar Eugen Neagoe este îngrijorat din cauza absențelor din tabăra oltenilor. „Geană” speră să îi aibă pe Ștefan Baiaram în lotul alb-albaștrilor, iar „Geană” speră să fie inspirat în alcătuirea echipei de start.

ADVERTISEMENT

Bogdan Vătăjelu este suspendat pentru partida cu FC Voluntari, iar Mihai Căpățînă este accidentat, însă Eugen Neagoe are o soluție pregătită pentru postul de fundaș dreapta. Ștefan Vlădoiu, jucătorul revenit la Universitatea Craiova în această iarnă, poate bifa primul meci ca titular la formația din Bănie.

„Știți problemele destul de multe cu care ne-am confruntat în ultima perioadă, Nicușor Bancu este pe drumul cel bun, dar nu poate fi luat în calcul în acest moment, deci nu putem să grăbim revenirea lui în echipă. Probabil că Baiaram va face parte din lotul nostru de duminică, mai avem încă două antrenamente și vom decide dacă este în parametri optimi.

ADVERTISEMENT

Pe Screciu nu vom putea conta la acest joc, în continuare este în afara lotului. Căpățînă are acea problemă, știți bine că l-am pierdut pe Vătăjelu, care are patru cartonașe galbene, dar jucătorii care sunt apți în acel moment vor face deplasarea. Sper să fiu foarte inspirat în alegerea primului 11 și cei care intră în teren să aibă o evoluție bună.

FC Voluntari este o echipă reactivă, care atunci când recuperează mingea devin foarte periculoși, sunt foarte periculoși și la fazele fixe. Este o echipă grea, se apără foarte bine și sunt foarte bine organizați, iar Liviu Ciobotariu este un antrenor cu experiență, care are aproape doi ani de când lucrează cu acești băieți”, a spus „Geană”.

Laurențiu Popescu, amintiri plăcute cu FC Voluntari: „Am debutat și am apărat un penalty”

Eroul dintre buturile Universității Craiova are amintiri plăcute din confruntările de pe terenul celor de la FC Voluntari. Laurențiu Popescu a debutat la formația din Bănie împotriva ilfovenilor, iar portarul alb-albaștrilor a apărat un penalty.

„Ne așteaptă un meci foarte greu, FC Voluntari are o echipă cu experiență. Am debutat și am apărat un penalty, a fost ceva extraordinar. A fost o dorință mare să debutez la Universitatea Craiova și am început cu dreptul. Ne doream foarte mult să scoatem maximul din cele două meciuri.

Starea este foarte bună, ne bucurăm că am egalat în ultimele minute la București. Îmi doresc să fiu cât mai constant în evoluțiile mele și să câștigăm cele trei puncte. Suporterii să fie în continuare alături de noi și sunt sigur că le vom face o bucurie la Voluntari”, a declarat „Popică”.


  • Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,05 este cota pentru „2 solist” la meciul FC Voluntari – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT