Gloria Buzău a ajuns la trei meciuri consecutive fără eșec în SuperLiga României. Formația antrenată de Eugen Neagoe a câștigat disputa cu Farul Constanța, scor 1-0, aceasta fiind cea de-a doua victorie a buzoienilor în actuala ediție de campionat.
„Trei puncte importante, este o victorie mare, este campioana din 2023. Duminica viitoare întâlnim campioana din 2024 (n.r. FCSB) și sperăm să repetăm performanța. Până atunci, băieții merită felicitări pentru meciul pe care l-au făcut, au făcut un meci bun.
OK, au avut și ei două șanse, dar sunt și ei o echipă bună. Este destul de greu ca în cele 94 de minute cei de la Farul să nu-și creeze ocazii. Au fost puține ocazii, dar și-au creat. Am meritat victoria, cred că am făcut un joc bun, chiar foarte bun.
Știam ce probleme au cei de la Farul, golul așa l-am marcat. Am mai avut o situație asemănătoare și puteam să marcăm. Este o victorie meritată, cred că băieții merită felicitări și vreau să le mulțumesc și suporterilor.
Budescu este un jucător valoros, el știe acest lucru și știe ce vreau de la el. Este un jucător foarte valoros, este important pentru noi. El se pregătește, are momente în care se dăruiește pentru echipă. Este îmbucurător și este un lider al echipei”, a transmis Eugen Neagoe.
Buzăul începe să adune puncte sub comanda lui Eugen Neagoe. Formația nou promovată a produs surpriza zilei duminică și s-a impus la limită în fața Farului, grație unui gol înscris de Canadjija în minutul 77. Cu acest succes, Buzăul rămâne penultima în clasament, dar a egalat la puncte campioana FCSB, care are tot 10 puncte, dar și două meciuri în minus.
Constantin Budescu este om de bază în echipa lui Eugen Neagoe, iar fostul internațional român evoluează de câteva meciuri într-o poziție nouă pentru el. Chiar și așa, randamentul lui Budescu nu a fost deloc unul scăzut, el fiind responsabil cu deschiderile de joc și cu pasele spectaculoase.
La finalul partidei cu Farul, Budescu a transmis că speră că această victorie să aducă încrederea necesară la echipă care să îi ajute pe el și pe colegii săi să își îndeplinească obiectivul, menținerea în prima ligă.
„Nu știu dacă este un secret pentru forma mea. Încerc să mă concentrez cât mai bine în poziția în care sunt acum, nu prea am jucat în poziția asta, rareori, doar când a fost nevoie, am jucat meciurile astea acolo, ne-a ieșit. Păcat că nu am obținut victoria și la Botoșani, dar această victorie acasă ne dă încredere și pe viitor, cum am spus, sperăm să obținem rezultate bune și să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Constantin Budescu, potrivit Digi Sport.