Petrolul a scos un nou punct dintr-o deplasare la București, după 1-1 cu Dinamo în urmă cu două etape și 1-1 cu Rapid acum. Eugen Neagoe și jucătorii săi au reacționat după jocul din Giulești. Ce au spus, de fapt.
Petrolul continuă lupta pentru evitarea retrogradării și în acest sezon. Prahovenii au reușit să strângă puncte importante în ultimele etape, însă ar fi avut și mai multe acum în zestre.
Eugen Neagoe, cel care a luat o decizie importantă înaintea Primvs Derby, a reacționat după remiza cu Rapid din etapa 26 din SuperLiga. „Geană” a fost șocat să vadă câți titulari au menajat rivalii, însă a spus ferm convins că echipa lui putea pleca cu toate cele 3 puncte.
„Sunt prieten cu Costel, îl respect. A menajat câțiva jucători valoroși. Nu mă așteptam să menajeze atât de mulți jucători. A fost un program încărcat, d-asta l-am schimbat pe Ricardinho, Gicu Grozav nu a jucat de la început, Dulca la fel.
Nu am fost cu nimic mai prejos decât Rapidul. Dacă eram puțin mai atenți, puteam pleca cu cele 3 puncte. A fost un rezultat echitabil la ce s-a întâmplat pe teren. Au fost meciuri pe care le-am controlat și pe care le-am pierdut. A fost un rezultat corect, Rapidul a pus o presiune la finalul jocului.
Nu mi-a fost teamă deloc. Roche e un jucător foarte valoros pentru noi. Prce a intrat foarte bine, d-asta e în lotul nostru, un jucător cu experiență, nu cred că s-a resimțit așa rău. Ca și atitudine am fost la fel în toate meciurile. Nu am ce să le reproșez.
În deplasare de când am venit eu am pierdut un singur meci, la Arad, în minutul 90, din lovitură liberă. Acasă am pierdut din greșelile noastre, nu că ne-au făcut adversarii ceva. În seara asta nu am mai greșit așa mult, dar am mai făcut greșeli, am respins balonul de vreo două ori în careul nostru”, a spus Eugen Neagoe.
Paul Papp a fost cel care a deblocat tabela de marcaj din Giulești cu o lovitură de cap în minutul 72. Experimentatul fundaș central a comentat pe seama zvonurilor legate de tensiunile din vestiarul Petrolului și a spus și motivul pentru care s-a salutat cu Costel Gâlcă la final.
„A fost un joc dificil la a doua clasată, cred că am făcut un joc solid. Puteam să şi câştigăm, puteam să şi pierdem. Sunt bucuros de rezultat. Rapid a marcat majoritatea golurilor pe contraatac, noi ne-am pregătit. La fază fixă am profitat.
(n.r. – despre zvonurile legate de tensiunile din vestiar cu Neagoe) Nu e adevărat. Deja avem 35 sau 36 de ani, să te cerți cu antrenorul nu are rost. Antrenorul are dreptate. Nu există vreun conflict. Am fost conştienți că vin şi rezultate pozitive. Sperăm să o ţinem tot aşa, să rămânem modeşti ca şi până acum.
„(n.r. – despre salutul de la final cu Gâlcă) Ne cunoaştem de când antrena altă echipă, de când eu jucam la acea echipă, am câştigat ceva cu dânsul. Îi port un mare respect, i-am urat baftă și lui”.”, a declarat Paul Papp.
Marco Dulca a intrat în repriza secundă a meciului, însă nu a terminat partida pe teren. El a văzut două cartonașe galbene în prelungiri și a fost eliminat. Mijlocașul a spus că sancțiunea a venit mult prea ușor.
„Am luat un punct în Giulești, la o echipă bună, care se bate la campionat. Ne bucurăm, normal, suntem acolo jos și ne trebuiau puncte. Despre cartonașul roșu nu știu ce să spun, cred că a fost acordat prea ușor, sincer. Cred că sunt contacte normale, poate la o fază puteam să iau cartonaș galben, dar nu la ambele.
În prima repriză am avut ocazii clare, trebuia să marcăm. Și Rapid a avut ocazii, cred că e un rezultat echitabil. Mă bucur că a fost la meci (n.r. Cristi Dulca, tatăl său), nu știu cu cine a ținut. Mi-a zis că a fost prea ușor acordat cartonașul roșu, atât. Mi-e greu că nu voi putea fi alături de colegii mei, cred că lucrurile merg spre bine, sper să adunăm în continuare puncte”, a spus Dulca.
Tânărul Raul Bălbărău a avut un meci dificil în poartă, dar prestațiile sale au fost la înălțime. Jucătorul dintre buturile prahovenilor a spus că este gata oricând pentru astfel de partide și nu dă înapoi de la a se sacrifica pentru colegii lui.
„Am făcut un joc foarte bun tactic. Am venit după trei puncte, dar ne întoarcem cu unul. Puțin dezamăgit, dar e bine și așa. (n.r. despre paradele sale) Și colegii ar pune capul în gheată pentru mine. A fost greu în repriza a doua, dar noi am stat foarte bine. Chiar am fost supărat, dezamăgit. Îmi doream aici un meci fără gol primit.
(n.r. după intervenția la ocazia lui Leo Bolgado) Mi-am făcut o cruce cu limba. Chiar aveam nevoie de aceste puncte. Sper să continuăm să adunăm în puncte. E un meci de onoare. Pentru meciuri ca cel din seara asta ne-am apucat să jucăm fotbal”, a spus Raul Bălbărău, la flash-interviu.