Liderul unei mișcări legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, Eugen Sechila, a fost săltat pe aeroportul din Otopeni. Acesta a fost dus la audieri la sediul Parchetului General.
Oamenii legii l-au săltat pe Eugen Sechila de pe Aeroportul Internațional Otopeni. Aceștia l-au dus la audieri la sediul Parchetului General. Sechilă intenționa să se îmbarce spre Oradea, conform antena3.ro.
Sechila a ajuns în atenția autorităților după ce a fost văzut alături de fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu. Acesta este liderul mișcării neo-legionare, fost membru al Legiunii Străine, organizator de tabere paramilitare și membru în asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.
În cadrul asociației s-au promovat idei legionare și s-au recrutat tineri, inclusiv adolescenți, care participau în tabere „de haiducie”. La aceste activități ar fi participat și cei doi băieți minori ai lui Călin Georgescu, așa cum reiese dintr-un podcast al soției sale, Cristela, publicat acum aproximativ doi ani.
În perioada campaniei electorale, Eugen Sechila s-a ocupat de strângerea de semnături pentru Georgescu. Mai mult, ar fi participat la o întâlnire care ar fi avut loc după anularea alegerilor, la o fermă din Ciolpani, Ilfov, între Călin Georgescu și Horațiu Potra, liderul mercenarilor.
Acolo, aceștia plănuiau să pună mercenarii lui Potra să provoace haos în Capitală. Totul urma să aibă loc în data de 8 decembrie 2024, în timpul unor proteste.
De asemenea, tot în luna decembrie 2024, acesta a mai fost o dată săltat de polițiști. A fost reținut în trafic și dus la audieri la Parchetul General. Acțiunea ofițerilor de la Crimă Organizată a avut loc în zona Otopeni, aici unde autoturismul lui Sechila a fost percheziționat.
Ulterior, acesta a fost dus la audieri. Atunci, a fost pus sub control judiciar și i s-a dat interdicție de a părăsi țara. El a fost pus sub acuzare pentru utilizarea de simboluri legionare.