Eugen Teodorovici, adevărul despre rectificarea bugetară! „Eu am rugat-o asta pe Viorica Dăncilă”

Alexandru Năstase   
in Hot News
13/08/2019, 17:52
Eugen Teodorovici, adevărul despre rectificarea bugetară! „Eu am rugat-o asta pe Viorica Dăncilă” GALERIE FOTO
Eugen Teodorovici spune că a insistat pe lângă Viorica Dăncilă ca rectificarea bugetară să aibă loc luni. Sursa foto - facebook

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a spus tot adevărul despre rectificarea bugetară! Acesta a declarat că el este cel care a propus ca proiectele de acte normative privind rectificarea să fie incluse pe agenda de lucru a şedinţei de Guvern încă din prima zi de lucru a săptămânii şi a precizat că nu există nicio modificare faţă de ce a fost postat pe site-ul ministerului. “Concluzia este: modificare faţă de ce am postat pe site nu există.

Eugen Teodorovici, adevărul despre rectificarea bugetară!

Eu am cerut să fie propuse pentru şedinţa de azi aceste acte normative pentru rectificarea bugetară. Am rugat-o pe doamna prim ministru să fie de acord să fie incluse aceste acte normative pe lista normală, pe agenda de lucru şi nu pe lista suplimentară, pentru că avem toate avizele necesare şi cred ca a fost abordarea corectă”, a spus Teodorovici.

Teodorovici spune că modificările propuse de ALDE nu s-au justificat și afirmă că au fost purtate discuţii cu “colegii de coaliție” pe propunerea de rectificare, chiar el având o întrevedere în acest sens .“S-au înţeles lucrurile, au am prezentat în şedinţa de Guvern o situaţie mult mai clară şi mai bine elaborată din toate punctele de vedere comparativ cu ce spun colegii de la ALDE, pentru că era obligaţia mea ca ministru de Finanţe să informez toţi colegii miniştri, pe doamna prim ministru, vizavi de tot ce trebuie făcut pentru ca ţinta de deficit să se menţină la 2,76%, pentru ca toţi acei indicatori macro să fie respectaţi. Pentru că nu e uşor, dar nu înseamnă că e imposibil”, a explicat Teodorovici.

Eugen Teodorovici, adevărul despre rectificarea bugetară! Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici a discutat și cu cei din ALDE despre rectificare. Sursa foto – facebook

Teodorovici, răspuns ferm pentru ALDE

Legat de planul de măsuri de restructurare cerut de ALDE până pe 20 august, Eugen Teodorovici recunoaște că acesta este necesar şi, la rândul său, a făcut o solicitare în acest sens în şedinţa de Guvern. “Cred că mai bine face fiecare şi vedem după aceea dacă e gând la gând cu bucurie. Trebuie să fie un astfel de plan cu astfel de măsuri. Eu, în şedinţa de Guvern, am prezentat o astfel de solicitare.

Sunt câteva obligaţii din partea ministerelor ca până la 31 august să ne trimită toate aceste elemente, analize interne făcute pe fiecare minister în parte, vizavi de cheltuieli, vizavi de venituri. Nu este un ultimatum data de 20 august. E o dată corectă (…)”, a mai spus ministrul.

 

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles