Eugen Tomac, președintele PMP, este de părere că șansele României de a adera cu drepturi depline la spațiul Schengen au primit o lovitură grea, după ce extrema dreaptă din Austria a câștigat, duminică, alegerile legislative, în condițile în care această țară deține portofoliul pentru migrație și afaceri interne în noua Comisie Europeană.
Eugen Tomac, liderul PMP a comentat, duminică, rezultatul alegerilor legislative din Austria, estimând că, odată cu victoria extremei drepte, șansele României de a adera cu drepturi depline la spațiul Schengen, sunt aproape nule.
Duminică, „Freiheitliche Partei Österreichs” (FPÖ), Partidul Libertății din Austria, eurosceptic, islamofob, antisemit și pro-rus, a ieșit învingător în alegerile generale pentru prima dată în istoria sa. Potrivit Ministerului austriac de Interne, partidul de extremă dreapta a obținut 29,2% din voturi. Aceasta reprezintă un salt de aproape 13 puncte față de alegerile anterioare.
„Putem spune ‘adio, Schengen!’ după rezultatul acestui vot, pentru că partidul care critică UE și e categoric împotriva intrării României în Schengen a câștigat alegerile. Un partid prorus, creat de mișcările extremiste din Austria câștigă alegerile, practic ne taie orice șansă la o viitoare intrare rapidă în Schengen”, a declarat Eugen Tomac pentru B1TV.
Partidul eurosceptic FPO, favorabil pozițiilor Rusiei, conducea de luni de zile în sondaje Partidul Poporului (OVP) conservator al cancelarului Karl Nehammer, aflat la putere, cu o marjă strânsă, în cursul unei campanii dominate de imigrație și de îngrijorările legate de economie.
Condus de Herbert Kickl, în vârstă de 55 de ani, FPO a obținut victoria, devansând OVP cu 26,2% și social-democrații de centru-stânga (20,4%), potrivit unei proiecții realizate de organizația de sondaje Foresight pentru ORF media, publicată la scurt timp după închiderea urnelor.
„Asta dovedește că strategia acestor decidenți incapabili să se impună în UE a fost falimentară pentru că noi avem un acord bilateral semnat cu Austria prin care-i dăm puteri depline pentru a decide când și cum putem intra în Schengen. E clar că acest rezultat al votului ne taie orice speranță de a ne bucura de un drept pe care l-am câștigat prin intrare în UE”, a continuat președintele PMP.
O altă proiecție realizată de organizația de sondaje Arge Wahlen a plasat, de asemenea, FPO în frunte, dar cu o marjă mai confortabilă. Acesta va trebui acum să găsească o modalitate de a forma un guvern de coaliție după ce președintele austriac a făcut apel la toate partidele să negocieze un compromis.
„România a avut un instrument la dispoziție, și încă-l are, de a acționa guvernul austriac în justiția europeană pentru că comite un abuz de putere. N-o face, din calcule pe care doar Iohannis și Guvernul PSD le știu”, a mai spus Eugen Tomac.
Herbert Kickl, care a consolidat o alianță cu premierul maghiar Viktor Orban în acest an, se opune trimiterii de ajutoare către Ucraina și dorește retragerea sancțiunilor împotriva Rusiei, argumentând că Viena suferă mai mult decât Moscova. Angajații și activiștii FPO au izbucnit în urale, la o petrecere organizată la Viena, când au fost anunțate primele rezultate.
Eugen Tomac a mai precizat că „30% din populația Austriei care a participat la vot a dat un vot de susținere pentru un partid care militează deschis pentru desființarea UE și pentru o apropiere de Rusia”.