ADVERTISEMENT
Fotbal intern

Eugen Trică, noul antrenor al lui Turris Turnu Măgurele. Exclusiv

Autor: Razvan Iova - Craiova | 10.11.2020 | 15:19
Eugen Trică, noul antrenor al lui Turris Turnu Măgurele. Exclusiv
Eugen Trică, noul antrenor al lui Turris Turnu Măgurele. Exclusiv

Eugen Trică este noul antrenor al formației Turris-Oltul Turnu Măgurele. Conform surselor FANATIK, acesta va conduce echipa din Liga 2 și va avea obiectiv calificarea în play-off.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul în vârstă de 44 de ani a fost ultima dată pe banca celor de la FC U Craiova, însă a fost demis după mai multe neînțelegeri cu patronul Adrian Mititelu.

În urmă cu două zile, clubul din Teleorman a anunțat că i-a reziliat contractul lui Erik Lincar, omul care o adusese aproape de promovare pe Turris în sezonul precedent.

ADVERTISEMENT

Eugen Trică, noul antrenor al lui Turris Turnu Măgurele. Trebuie să îi califice pe teleormăneni în play-off-ul din Liga 2

Conducerea celor de la Turris-Oltul Turnu Măgurele nu sunt mulțumiți de parcursul echipei din actualul sezon al Ligii 2. În acest moment, formația se află pe locul 9, cu 16 puncte acumulate, iar oficialii își doresc o calificare în play-off-ul competiției pentru a spera la o promovare istorică.

FANATIK a aflat că Eugen Trică este noul antrenor al echipei și își va începe mandatul imediat. Acesta a condus-o ultima dată pe FC U Craiova și nu a plecat în cele mai bune condiții. „Trică nici măcar nu a început campionatul, relațiile erau reci încă din Liga 3. Datorită pandemiei a ajuns să meargă până aproape de începerea Ligii 2. Existau disensiuni mari vizavi de programul echipei. A vrut un program al echipei total diferit de ceea ce vedeam eu. A vrut să fie un fel de Pițurcă la club și nu mai accept antrenorii gen Pițurcă,” declara patronul Mititelu, cunoscut pentru faptul că se implică în viața echipei.

ADVERTISEMENT

De partea cealaltă, Turris tocmai ce a reziliat contractul lui Erik Lincar, iar oficialii nu au vrut să lase formația fără antrenor prea mult timp, iar Trică este omul care trebuie să îndeplinească obiectivul play-off-ului.

Trică a avut discuții cu mai multe echipe, însă Turris l-a convins pe tehnician

Eugen Trică a declarat pentru FANATIK că avea discuții cu mai multe formații: „Eu deocamdată stau liniștit, probabil că de la iarnă o să încerc să iau o decizie. Sunt ceva discuții, dar momentan nu vreau să… de la iarnă! Au fost discuții cu mai multe cluburi.”

ADVERTISEMENT

Trică va trebui să va lupta pentru un loc în Liga 1 cu FC U Craiova, fosta sa formație: „Eu sunt cu ei, sunt alături de ei tot timpul, îi urmăresc cu jind tot timpul când joacă. Îmi place! Îmi place cum joacă Craiova. Sper să promoveze și au toate șansele, pentru că au adus jucători foarte buni.”

Tehnicianul le-a mai pregătit pe Juventus București, CFR Cluj, UTA Arad, Metalul Reșița, Ittihad și Politehnica Iași.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!