Eugenie Bouchard, prima reacție după victoria Biancăi Andreescu la Indian Wells

Traian Terzian    Valeriu Tache   
in Tenis
18/03/2019, 13:19
Eugenie Bouchard, prima reacție după victoria Biancăi Andreescu la Indian Wells GALERIE FOTO
Eugenie Bouchard a avut o reacție de bucurie după victoria obținută de compatrioata sa Bianca Andreescu la Indian Wells

Jucătoarea canadiană de tenis Eugenie Bouchard a avut o reacție de bucurie după victoria obținută de compatrioata sa Bianca Andreescu la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare de peste nouă milioane de dolari. Sportiva cu origini române a învins-o pe Angelique Kerber după o finală dramatică și a câștigat primul său titlu WTA din carieră.

Eugenie Bouchard, prima reacție după victoria Biancăi Andreescu la Indian Wells

Succesul Biancăi Andreescu la Indian Wells a făcut lumea sportului să o laude pe sportiva din Canada, printre cei care au ținut să o felicite fiind fosta gimnastă Nadia Comăneci, fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, sau fostul mare tenismen australian Rod Laver. Nici Eugenie Bouchard nu a rămas mai prejos și a avut o reacție de bucurie la victoria compatrioatei sale.

Imediat după încheierea finalei de la Indian Wells, Eugenie Bouchard, care a fost pentru mult timp ce mai bună jucătoare a Canadei, a ținut să o felicite pe Bianca Andreescu. Bouchard a distribuit pe contul său de Twitter o postare făcută de WTA, în care se scria ”performanță cu adevărat senzațională a Biancăi Andreescu”, și a pus trei semne care s-ar traduce cu ”ok”.

Bianca Andreescu felicitată de Angelique Kerber după victoria din finala de la Indian Wells
Bianca Andreescu felicitată de Angelique Kerber după victoria din finala de la Indian Wells

Bianca Andreescu, performanțe incredibile în 2019

O altă coechipieră a Biancăi Andreescu în echipa de Fed Cup a Canadei, Carol Zhao, a ținut să o felicite pentru succesul incredibil de la Indian Wells. La doar 18 ani, jucătoarea cu origini române are un 2019 de vis înregistrând 28 de victorii și doar trei înfrângeri, câștigând primul turneu WTA din carieră, după ce a mai jucat finală la Auckland și urcând pe locul 24 în clasamentul WTA.

Referitor la performanța făcută de Bianca Andreescu la Indian Wells, președintele Federației Române de Tenis a declarat în exclusivitate pentru FANATIK.ROîi pare rău că sportiva reprezintă Canada și nu țara noastră. De asemenea, oficialul român este de părere că Andreescu va deveni cât de curând o jucătoare importantă în circuitul WTA și va fi o adversară de temut pentru Simona Halep.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles