EURO 2016. Am plecat cu gînduri mari la turneul final din Franţa, însă ne-am întors cu coada între picioare.
Am părăsit ruşinos competiţia, după o înfrîngere ruşinoasă cu Albania, scor 0-1. Evoluţia „tricolorilor” a fost penibilă, iar fotbalul românesc a asistat la cea mai mare umilinţă din istorie. La final, Anghel Iordănescu, în frunte cu mai mulţi jucători, au apărut foarte senini în faţa reprezentanţilor mass-media. Au declarat la unison că nu este o tragedie ce s-a întîmplat cu Albania şi că trebuie să strîngem rîndurile şi să încercăm să ne calificăm la Campionatul Mondial.
EURO 2016. Dănuţ Lupu este un fost mare fotbalist al României care nu a menajat niciodată pe nimeni. A spus întotdeauna ce gîndeşte, fără să-i pese că ar deranja pe cineva. La fel a făcut-o şi acum.
„Cel mai îngrijorător lucru este că am văzut jucători care nu puteau da pase de cinci metri. Asta este, într-adevăr, tragic. Nu puteau sta în picioare în faţa unor jucători albanezi slabi. Să terminăm cu prostiile cum că sînt mai buni ca noi. Adversarii nici nu ştiu să lovească mingea, nu au idee cum să stea în teren. Dar au o determinare fantastică, ieşită din comun. Pe care la noi nu am văzut-o. Am observat un jucător de-al lor care a alergat continuu timp de şapte minute. Incredibil! Noi nu am arătat nimic. Ştim doar să distrugem, dar cînd trebuie să construim sîntem praf”, a spus Lupu pentru FANATIK.RO.
EURO 2016. Fostul internaţional român nu l-a menajat nici pe selecţioner. „Despre el ce mai este de spus? Ce mare antrenor este Iordănescu? Ce a făcut el în toată cariera? A prins o generaţie de aur şi atît. Nu are nici un merit. Peste tot pe unde a fost s-a făcut de rîs. La Rapid, la greci, la noi… Cu cît înaintezi în vîrstă, o mai iei şi pe arătură. Dar el nu are nici o vină. A fost solicitat şi a acceptat să devină selecţioner.
Pentru el nu este o tragedie acest insucces pentru că s-a umplut de bani. Trebuia să plece Iordănescu de la echipa naţională, nu staff-ul medical. Păi medicul ştie ce se petrece cu jucătorii, nu antrenorul. Ceva s-a întîmplat acolo. Dacă Iordănescu nu accepta, Popescu nu pleca. Acolo este o atmosferă proastă, se vede cu ochiul liber”, a mai spus Lupu pentru FANATIK.RO.
EURO 2016. Înfrîngerea cu Albania a îndoliat întreg fotbalul românesc. Iar Lupu, prin intermediul FANATIK.RO, a făcut o dezvăluire incredibilă.
„Mi-a spus cineva că partida a fost blat. Dar refuz să cred aşa ceva, nu vreau să mă gîndesc la astfel de lucruri. Repet, aşa mi-a spus cineva. Că a fost blat pentru pariuri. Nu ştiu ce să mai spun. Altele cred că au fost problemele. Ideea este că nu ştim să jucăm fotbal. Asta este cel mai dureros”, a spus Lupu pentru FANATIK.RO.