Sport

EURO 2016. De ce s-au nenorocit grecii. “L-au LUCRAT pe Ranieri!”

EURO 2016. Cosmin Bărcăuan, fostul fotbalist al formaţiilor Universitatea Craiova şi Dinamo, în prezent antrenor în Liga a IV-a în Grecia, este de părere că tricolorii nu trebuie să îi...
07.09.2015 | 12:37
EURO 2016 De ce sau nenorocit grecii Lau LUCRAT pe Ranieri
ADVERTISEMENT

EURO 2016. Cosmin Bărcăuan, fostul fotbalist al formaţiilor Universitatea Craiova şi Dinamo, în prezent antrenor în Liga a IV-a în Grecia, este de părere că tricolorii nu trebuie să îi subestimeze deloc pe eleni chiar dacă aceştia au doar două puncte şi se află pe ultimul loc.

Cosmin, diseară România întîlneşte Grecia formaţia de pe ultimul loc, ce crezi că se va întîmpla?

ADVERTISEMENT

– Am văzut că Anghel Iordănescu a declarat că Grecia este cea mai bună echipă din grupă şi bine a făcut că a zis aşa deoarece eu cred că a spus lucrul acesta doar pentru a-i responsabiliza pe jucătorii români şi mai tare.

Cunoşti destul de bine Grecia, de ce crezi că se află într-un aşa declin?

– Aici în Grecia se vorbeşte că aducerea lui Claudio Ranieri a fost cea mai mare greşeală. De acolo s-a rupt totul pentru ei. Se spune că jucătorii nu l-au dorit deloc la echipă şi au încercat să facă tot posibilul să scape de el cu tot riscul. Însă eu cred că au făcut o prostie, deoarece au mers apoi din slab în mai slab, iar dacă au avut în cap să-l lucreze vedeţi unde au ajuns.

ADVERTISEMENT

Un fotbalist imens atrage atenţia: „Mi-e teamă de meciurile în care eşti favorit”

“Nici la greci nu mai vine nimic din spate”

Doar acest lucru a fost principalul motiv al parcursului slab al elenilor din această campanie?

– A, sub nici o formă! Aici, prin Grecia, foştii mari internaţionali eleni deja au început să ia poziţie faţă de strategia greşită pe care preşedintele Federaţiei de Fotbal o aplică. După părerea lor nu se merge pe un proiect bun. Consideră că dacă nu se face nimic cu centrele de copii şi juniori în mod sigur va fi şi mai rău, deoarece nici la ei nu vine acum nimeni din spate. Sînt în aceeaşi situaţie în care noi ne-am aflat după ce a dispărut generaţia lui Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu şi Dan Petrescu.

Situaţia economică din Grecia afectează fotbalul elen?

– Aţi văzut şi voi că unii patronii au început să facă curăţenie prin loturile lor, Aşa s-a întîmplat şi cu Raţ, care cred că ar fi meritat să rămîmă la PAOK deoarece avea valoare de această echipă. Însă îţi dai seama că şi patronii încep să îşi calculeze mai bine bugetele.

ADVERTISEMENT

Ultima oră: Ianis Hagi, la naţională !? Atac FURIBUND la selecţioner!

“Grecii nu trebuie subestimaţi, iar Keşeru va marca”

Revenind la meciul cu Grecia, bate România?

– Am încredere în jucătorii noştri. Sînt sigur că de această dată Claudiu Keşeru va reuşi să marcheze după ce la Budapesta a ratat cîteva ocazii. Dar nu trebuie să îi subestimăm deloc pe greci. Chiar dacă sînt pe ultimul loc în grupă oricînd se pot trezi din somn. Totuşi eu sper să rămînă în continuare în cădere liberă şi să îşi revină după meciul cu noi, deoarece pînă la urmă interesul meu este ca şi fotbalul din Grecia să fie din nou la un nivel înalt.

Apropo, de interesul tău din Grecia, cum îţi merge?

– Antrenez de cinci ani în Grecia şi cred că am făcut rezultate bune chiar dacă mulţi chibiţi din România spun că Bărcăuan antrenează mai mult echipe de amatori. Eu am licenţa A, iar în ţară pot să antrenez pînă la nivelul diviziei secunde. Însă, dacă mi se va oferi vreodată o şansă să antrenez în România, în prima ligă, atunci imediat mă voi băga la licenţa PRO.

ADVERTISEMENT

Veşti bune pentru Iordănescu! Un tricolor şi-a revenit după o accidentare gravă: “Sînt sănătos şi fericit!” 

“Am fost întrebat de Marica”

Ai vorbit de Keşeru, nu crezi că Marica ar fi putut să fie o soluţie mai bună?

– Poate sînt de părere cu tine, dar noi doi nu sîntem selecţioneri. Nea Puiu Iordănesccu ştie mai bine ca noi motivele pentru care nu l-a convocat pe Ciprian. Însă mie îmi pare rău că el nu a ajus la PAOK. Chiar i-am pus o vorbă bună cînd am fost întrebat de cei de acolo de el. Le-am spus că este un atacant foarte bun, care are şi tehnică, dar şi forţă. Însă ei l-au ales pe Berbatov deoarece nu au dorit să rişte cu Marica. Le-a fost frică că nu îşi revine după accidentare şi nu aveau răbdare să îl aştepte.

Scorul la România-Grecia?

– România va cîştiga cu 2-0, iar Keşeru va marca două goluri.

 

STEAUA. Exclusiv. Jucătorii S-AU REVOLTAT! Rădoi, luat la ŢINTĂ!

8 meciuri a jucat Bărcăuan pentru echipa naţională a României

2 goluri a înscris Bărcăuan pentru echipa naţională a României

ADVERTISEMENT