Sport
Betano – Suporter Oficial Cupa Mondială FIFA 2026

Europa e coșmarul Braziliei. Cum arată radiografia eșecurilor Selecao în drumul spre al șaselea titlu mondial

Naționala Braziliei a dezamăgit din nou la Campionatul Mondial, anunțatul reviriment al echipei sub comanda lui Carlo Ancelotti fiind de fapt un foc de paie
06.07.2026 | 07:45
Europa e cosmarul Braziliei Cum arata radiografia esecurilor Selecao in drumul spre al saselea titlu mondial
Naționala Braziliei a fost eliminată în optimi FOTO X
ADVERTISEMENT

Brazilia a fost eliminată de Norvegia, în optimile Cupei Mondiale și a ratat o nouă șansă de a se apropia de titlul mondial. Selecao rămâne cea mai galonată națională a lumii, cu cinci titluri în palmares, dar de 20 de ani nu s-a mai apropiat nici măcar de finală.

Brazilia e blocată sistematic de echipele europene la Mondiale

După 2002, când a câștigat Cupa Mondială în Japonia, învingând Germania, scor 2-0, brazilienii au bifat eliminări consecutive. Norvegia este a șasea națională europeană, care a pus piedică Braziliei la un turneu final.

ADVERTISEMENT

Anterior, Franța – 2006, Olanda – 2010, Germania – 2014,   Belgia – 2018, Croația – 2022 au blocat Brazilia în tentativa de a se apropia de un nou titlu mondial. Cea mai mare performanță a ultimilor 20 de ani rămâne semifinala din 2014, care în același timp este și o mare rușine: 1-7 cu Germania.

119 meciuri pentru Selecao la turneele finale

Brazilia este singura echipă care a participat la toate edițiile Cupei Mondiale. În cele 23 de prezențe la turneele finale, Selecao a adunat 119 meciuri, bifând 79 de meciuri, 20 de egaluri și 20 de înfrângeri. Brazilienii au marcat 247 de goluri și au primit 112.

ADVERTISEMENT

Brazilia a pierdut la turneele finale în fața Iugoslaviei, Spaniei, Italiei (2), Uruguayului, Ungariei (2), Portugaliei, Olandei (2), Poloniei, Argentinei, Norvegiei (2), Franței (2), Germaniei, Belgiei, Camerunului și Croației (la penaltyuri).

ADVERTISEMENT

Neymar a intrat în istorie chiar și învins

Neymar a bifat a patra prezență la un turneu final și în același timp ultima, el anunțându-și retragerea de la națională după eșecul cu Norvegia. Tot patru turnee finale cu Brazilia mai au Pele, Ronaldo, Cafu, Castillo, Djalma Santos, Leao, Nilton Santos și Thiago Silva.

ADVERTISEMENT

Neymar a urcat și pe locul trei în clasamentul marcatorilor Braziliei la Cupa Mondială, cu 9 goluri (la fel ca ademir, Vava și Jairzinho). Lider este Ronaldo cu 15 goluri, iar pe locul doi Pele (12 goluri).

Brazilia la Cupa Mondială

1930 – eliminată în grupă

1934 – eliminată în optimi

1938  – locul trei

1950 – finalistă

ADVERTISEMENT

1954 – eliminată în sferturi

1958 – campioană

1962 – campioană

1966 – eliminată în grupă

1970 – campioană

1974 – locul 4

1978 – locul 3

1982 – eliminată în faza a doua a grupelor

1986 – eliminată în sferturi

1990 – eliminată în optimi

1994 – campioană

1998 – finalistă

2002 – campioană

2006 – eliminată în sferturi

2010 – eliminată în sferturi

2014 – locul 4

2018 – eliminată în sferturi

2022– eliminată în sferturi

2026 – eliminată în optimi

Tags: